Confesiuni, La pas prin viață, Uncategorized

Când vei realiza că ai pierdut-o

Când vei realiza că ai pierdut-o, o să te lovești cu capul de toți pereții și o vrei striga pe nume, dar ea nu îți va mai răspunde de data asta. Vei aduna înăuntrul tău frustrări și gânduri negre despre cum ea ar putea fi chiar în acel moment în brațele altui bărbat. O vei căuta pe rețele de socializare, te vei uita la pozele ei și te vei gândi că odată a fost a ta, dar acum nu mai e. Acum e liberă să se îndrăgostească, să simtă senzații noi, așa cum a făcut și cu tine, dar de această dată poate nu va mai fi doar o iluzie.
Când tu vei încerca să o înlocuiești și să-ți găsești fericirea în brațele altor femei, ea deja își va găsi iubirea și nu se va mai gândi la tine așa des. Când tu vei pierde nopțile gândindu-te la „ce ar fi fost dacă“, ea deja se va gândi la iubitul ei și va fi cea mai fericită. Când tu o să încerci să o cauți, ea îți va ignora mesajul. Pentru că dragul meu, iubirea nu are timp să te aștepte pe tine. Odată ce ai dat cu piciorul, crezi că va mai fi totul ca înainte? Te înșeli. Totul o să fie diferit, cam ca atunci când nu vă cunoșteați, însă mult mai intens.
Șocul suprem îl vei avea atunci când vei vedea poze cu ea și alt bărbat. Te vei gândi că în locul acelui bărbat ai fi putut fi tu -așa cum erai înainte-, însă niciodată trădarea nu va fi răsplătită cu iubire. Nu-ți va veni să crezi când vei vedea acele poze, dar cu timpul te vei obișnui cu ideea că ea nu îți mai aparține. A fost a ta, ai iubit-o, ai pierdut-o. E simplu. Ea te-a iubit, te-a respectat și te-a jelit. Tu nu ai vrut să vezi toate astea, iar acum suporți consecințele unei iubiri pierdute. Crede-mă, te vei simți rău câteva zile, dar îți va trece. Ești băiat mare și te descurci.

Reclame
Confesiuni, La pas prin viață

Nu mai simt nimic

Când mă gândesc la tine nu mai simt mare lucru. De fapt, cred că nu mai simt nimic. Mă simt așa goală, așa rece… Odată cu trecerea sa, timpul m-a secat de sentimente, iar acum sunt doar o figură prezentă prin viață. Nu mai sunt un om în adevăratul sens al cuvântului. Odată eram veselă, plină de viață și o explozie de culoare. Acum sunt doar o persoană lipsită de vlagă. O persoană pe care tu ai modelat-o după cum ai vrut și pe care tot tu ai adus-o în stadiul ăsta. Nu mai simt bucuria vieții ca altădată, și tot ce mă fericește e să stau închisă în camera mea și să mă uit la filme cum o făceam altădată, însă cu tine. Acum tu lipsești, dar poate că e mai bine așa.
Când privesc pozele cu noi, nu mai plâng ca în alte zile. Aș mai fi vrut să simt iubire sau regret față de amintirile noastre, dar acum nu mai simt nimic, ci doar zâmbesc. Fotografiile rămân fotografii. Nici dacă aș avea puterea să dau viață fotografiilor noastre, nu aș face-o, deoarece tot ce am trăit cu tine am trăit la momentul potrivit. Nu mai vreau să simt niciodată durerea prin care m-ai făcut să trec. A fost oribil și chinuitor. Numai eu știu ce am simțit de fiecare dată când mi-ai frânt inima. Nici nu mai vreau să îmi amintesc acele momente. Nu acum. Poate peste ceva timp voi vrea, însă peste mult timp poate.
Să nu te îngrijorezi pentru mine -oricum știu că nu o vei face- căci sunt bine. Sunt mai bine decât credeam că o să fiu. M-am obișnuit cu absența ta, și tind să cred că îmi priește. Știai tu ce știai când m-ai lăsat. Știai că voi fi bine la un moment dat, și ai avut dreptate. Îți mulțumesc că mi-ai deschis ochii. Îți sunt recunoscătoare.

Confesiuni, La pas prin viață

Cum să fii fericit

Probabil ați citit o mulțime de articole, încercând să găsiți rețeta eficientă a fericirii, însă nu toate articolele susțin aceeași idee, deoarece nu toți suntem o apă și un pământ, și avem idei și percepții diferite. Eu vin cu afirmația că: Fericirea nu se ghidează după o rețetă anume. Este un concept greșit să credem că dacă toți urmăm niște sfaturi fixe, acestea vor avea efect.
Este de ajuns să acceptăm ideea că dacă pentru cineva, anumite sfaturi sunt de folos, nu înseamnă că sunt și pentru noi. Nu vreau să vă impun niște reguli sau pași pe care va trebui să îi urmați ca să fiți fericiți. Nu! Cu siguranță nu va funcționa, dar trebuie să plecați de la aceste idei și să le luați ca atare, analizând situația în care vă aflați, și conștientizând dacă merită să încercați aceste sugestii, sau dacă sunt corecte.
Voi trata câteva situații în care mulți dintre noi ne aflăm, dar din care nu putem ieși chiar așa ușor, așadar avem nevoie de așa zise ”îndrumări” sau sugestii:
Ești nefericită, deoarece ești legată de trecut – această situație este des întâlnită în rândul adolescenților, și nu numai. Nu poți să îți trăiești prezentul pentru că fantomele trecutului te bântuie și nu-ți dau pace. E ca și cum ai fugi, iar în urma ta ar alerga cineva cu un bilet lipit pe frunte pe care scrie trecut. Te simți singură, abandonată, tristă. Vrei să nu te mai gândești, însă nu poți, deoarece fiecare loc prin care treci își are amintirile lui. Într-adevăr, este greu să alungi nefericirea în acest caz, însă nu e imposibil. Tot ce trebuie să faci e să îți repeți în sinea ta: ”Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul.”, apoi pur și simplu să îți ocupi timpul cu ceea ce te făcea odată fericită. Vei observa că cu timpul, nefericirea se diminuează, și începi să te simți mai bine. Nu spun că vei fi fericită, însă vei uita pentru scurt timp de trecut.

Ești nefericită, deoarece nu îți găsești rostul în viață – multă lume se plânge că viața e dură cu ei, însă cine a zis că totul trebuie să fie roz întotdeauna? Ce viață ar fi asta, dacă nu ar exista suișuri și coborâșuri? Sunt atâtea etape în viață prin care trecem, încât nu le putem ține pasul, și putem doar să ne bucurăm de ele, fie că sunt etape bune, fie că sunt etape mai puțin bune. Există un loc păstrat pentru fiecare dintre noi, în viața asta, un loc care ne așteaptă să ne exprimăm cu toate valențele pe care le avem. Locul acela este menirea noastră. Am fost creați să creăm, să descoperim și să învățăm, așadar nimeni în lumea asta nu este lipsit de rost. Fiecare suntem importanți în felul nostru, și asta trebuie să înțelegem. Nu există persoană fără rost în lumea asta întreagă.

Ești nefericită, deoarece lumea nu te agreează – oh, draga mea, dacă ai ști câtă ură există în lumea asta, nu te-ai mai simți atât de tristă nicio clipă. Chiar odată mă gândeam că lumea preferă mai degrabă să vadă răul celui apropiat, decât binele. Ciudat fapt, dar cât se poate de real. Din păcate asta e lumea care ne înconjoară, și trebuie s-o acceptăm în deplina ei aparență. Nu trebuie să pleci urechea la tot ce zboară, ci trebuie să ții capul sus, ridicat și să le zâmbești încrezător. Atunci vei atrage și mai mult dispreț, însă, nu uita: Ei sunt sub nivelul tău cu mult.

Confesiuni, La pas prin viață

Dacă ne-am mai vedea încă odată…

Dacă ne-am mai vedea încă odată, te-aș strânge tare în brațe încât să mi se lipească sufletul la loc pentru câteva secunde, te-aș mângâia ca pe cea mai de preț ființă și te-aș sorbi din priviri pentru ultima oară. Va fi ultima dată când o să îți strâng mâna în mâna mea, și când o să te pot atinge.
Mi-ar prinde bine să te mai văd odată înainte să pleci. Aș fi împăcată cu mine însămi că am mai avut ocazia să te îmbrățișez din nou. Pentru ultima oară.
Ce frumos ar fi ca dorința să-mi fie îndeplinită! Dar știu că nu va fi așa. Tu, iubitul meu, o să pleci fără să te uiți înapoi la ceea ce ai lăsat în urma ta, fără să ai un regret sau să te mustre conștiința, căci doar ești bărbat și dacă nu mai ai nevoie de cineva, pur și simplu îl arunci la gunoi.
Am vrut să fiu o luptătoare și să te aduc pe linia de plutire, dar tu ai fost mai puternic și m-ai învins, așa că să lupt nu mai are sens. E ca și cum aș lupta ca o nebună, iar câștigul e… Nimic.
Știu că nu mai ai sentimente pentru mine și că nu îți lipsesc, dar de un lucru sunt ferm convinsă. Atunci când vei încerca să mă înlocuiești -și o să încerci de multe ori să mă cauți în alte femei- o să dai greș și o să ți se facă dor. Atunci o să conștientizezi că ce am avut eu pentru tine putea depăși orice limite. Vei realiza că te-am iubit nemărginit și infiderent de scăpările pe care le-ai avut. Știi ce va face alta? La prima greșeală o să vrea să se răzbune și îți va răspunde cu aceeași monedă. Așa sunt femeile. Dar dragul meu, atunci îți vei aminti de mine și te vei gândi că eu nu aș fi făcut asta. Eu aș fi încercat să repar lucrurile și să urmez calea cea grea.
O să pleci, iar eu o să mă afund în singurătate și dor, disperare și amărăciune… O să mă lași a nimănui, fără să aparțin cuiva. Tot ce mi-ai promis a fost uitat, au fost doar vorbe în van.
Poate că peste câțiva ani ne vom regăsi, ne vom iubi din nou, dar ține minte: Ciorba reîncălzita nu mai are același gust. Noi nu vom mai fi niciodată la fel.

Confesiuni, La pas prin viață

Speranța moare ultima

Aş vrea să pot spune că te-am uitat. Mi-aş dori enorm să pot mărturisi că nu mai simt iubire. Defapt, sentimentele mele pentru tine se sting, treptat, cu trecerea timpului, dar vreau să îți spun, locul pe care îl ocupi în inima mea nu o să îl poată lua nimeni.
Ce altceva aveam de făcut în afara faptului să accept ideea? Asta am şi făcut. Am acceptat ideea, mi-am lipit un plasture pe suflet doar de ochii lumii şi am continuat să lupt, dar de data asta nu lupt pentru tine, ci pentru mine. Lupt pentru persoana care sunt şi îmi doresc să fiu, lupt pentru existență, pentru că asta face toata lumea, nu? Eu am ales la rândul meu calea asta.
Problema e că am momente de disperare în care aş vrea să fii aici şi să mă sprijini, să-mi spui că totul va fi bine. Aş vrea ca umarul tau să fie locul meu de odihnă atunci când ajung în situații limită. Când am un conflict interior mi-aş dori să îl exteriorizez, să ți-l destăinui ție, iar tu să mă asculți şi să te prefaci că te interesează.
Sunt aşa de obosită… Toată drama asta m-a adus într-un punct în care, efectiv, simt că nu mai pot. Pur şi simplu nu mai pot. Nu pot să fiu de acord cu decizia pe care a luat-o destinul în legatură cu noi. Simt din toată inima mea că nouă nu ne era scris să o sfârşim în felul ăsta. Noi trebuia să ne urmăm planurile, trebuia să fim ceva ce nu au mai fost alții înaintea noastră. Visam la ceva special, dar se pare că nu am simțit acelaşi lucru. Se pare că nu ți-a surâs ideea de a ieşi din tipare.
Eu am fost undeva, sus, pe un norişor pufos, crezând că totul mi se cuvine mie. Da, am fost egoistă, recunosc, dar am fost cu un scop. Scopul meu era iubirea pe care o simțeam față de tine şi față de tot ce însemnai tu. Îmi place să închid ochii şi să îmi amintesc când eram amândoi, unul lângă celălalt şi împărtăşeam momente. Îmi place să cred că tu ai fost cel mai frumos lucru din viața mea şi că momentele cu tine sunt de neprețuit, nimeni nu o să le mai aducă înapoi. Mi-e ciudă. Mi-e ciudă că nu o să pot fii lângă tine de-a lungul anilor, când creşti, când te dezvolți ca persoană. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu sprijinul tău, să fiu refugiul tău de toate zilele.
Şi ştii ce e plăcut la amintiri? E plăcut să îți aminteşti şi să retrăieşti acele momente care te-au făcut fericită odată. Obişnuiesc să mă hrănesc cu ele atunci când îți simt lipsa. Ele mă ajută. Ele mă păstrează vie şi cu zâmbetul pe buze.
De multe ori îmi spun că nu mai simt nimic şi că totul e la locul lui în viața mea, dar apoi un val de emoții mă loveşte drept în față şi îmi dovedeşte exact contrariul. Adevărul e că încă nu te-am uitat, e inevitabil să o fac. Ştii procedeul care se desfăşoară atunci când te duci la xerox şi îl rogi pe nenea ăla să îți tragă şi ție nişte foi la imprimantă? Asta s-a întamplat şi cu tine. Ai rămas imprimat în inima mea. Oare te va poate scoate cineva de acolo… vreodată?
Îmi e foarte dor de noi, recunosc. Îmi e dor de tot ce însemnam noi. Îmi e dor să te strâng în brațe şi să îți simt bătăile inimii, îmi e dor să te țin de mână şi să mă gândesc că nu va trebui să-ți dau drumul, îmi e dor să te privesc şi să îți mângâi chipul neîncetat. Iubeam sentimentul care mă învăluia atunci când te mângâiam.
Sunt multe lucruri de care îmi e dor şi pe care nu le-am dat uitării. Ştiu că ai spune că sunt naivă şi proastă pentru că încă mă gândesc la trecut, dar nu e aşa. Nu sunt naivă, şi nici pe departe proastă. Motivul pentru care încă te port în suflet este că te iubesc prea mult. Te iubesc cu o iubire pe care nu ai meritat-o şi nici nu o meriti. Te iubesc cum poate nu ai iubit tu pe cineva vreodată. Te iubesc dar îmi e frică. Îmi e frică când mă gândesc că poate după atâta timp, o să mă respingi. Din nou. Ştii vorba „Speranța moare ultima”, aşa e şi la mine. Încă sper. Încă sper că într-o zi vei realiza ce contează cu adevărat şi că vei înțelege sensul vieții. Sensul vieții nu este să îți înşeli sau să îț minți aproapele. Sensul vieții, pentru mine înseamnă să pui bazele unei relații frumoase, să o clădeşti treptat, apoi să o uzi ca mai apoi să înflorească, şi nu numai. Sensul vieții reprezintă ambiții personale, realizări dar şi drumuri către succes.
Deşi mi-aş dori cu toată ființa ca flacara dintre noi să se reaprindă, sunt conştientă că asta nu se va mai întampla. A fost ceva, a fost odată, dar nu va mai fi din nou. Chiar tu mi-ai spus acum ceva timp că nu mă mai suporți, că nu îți mai face plăcere să mă vezi. M-au durut enorm cuvintele astea, dar am încercat să trec prin ele, am încercat să lupt pentru noi, dar tu ai trişat. Tu m-ai învins, trişând.
Ştiu că a trecut ceva timp de când drumurile noastre s-au separat, dar vreau să ştii că nu te-am uitat. Eu încă te iubesc din adâncul inimii.

Confesiuni, La pas prin viață

Tot ce nu ți-am spus

Viața mea se învârte în jurul unor fenomene și întâmplări abstracte. Mai rău de atât nu poate să sune. Tu, iubitul meu, tu nu mă credeai când îți spuneam, dar pe zi ce trecea simțeam că mă sufoc de disperare, de singurătate, de dor. Ți-am mărturisit iubirea pentru a mia oară, dar ai aruncat la gunoi confesiunea mea și m-ai umilit. Nu credeam că vreodată aveai să spui despre mine lucruri atât de urâte precum ai spus tuturor. Nu credeam că defapt aia era impresia ta despre mine, dar cu timpul am analizat vorbele tale și mi-am dat seama că aveai dreptate. Poate că nu sunt vreo păpușă cu acid hialuronic în buze și cu silicoane -preferințele tale-, dar am un suflet, și sunt de părere că nu ambalajul este esența omului. Frumusețea e trecătoare la fel ca toate lucrurile pe care le facem. Ne naștem, iubim, suntem iubiți, trădăm, iertăm, tolerăm, pentru că asta este ființa pură omenească. Și când mă gândesc că aveam atâtea cuvinte să îți spun, dar nu am avut ocazia. Sunt sigură că nu ai fi ascultat sau ai fi râs. Tot ce nu ți-am spus am păstrat în mine, am păstrat secretul sentimentelor mele în adâncul sufletului. Nu ți-am spus că mă doare inima îngrozitor atunci când tu nu ești, nu ți-am spus că deseori îmi vine să plâng dar mă abțin, nu ți-am spus că mă simt așa goală pe dinăuntru și incompletă, nu ți-am spus că tânjesc atât de mult să-ți văd chipul, nu ți-am spus că nopțile pentru mine sunt cele mai grele și că adorm doar spre dimineață din cauza ta care alergi ca un nebun prin mintea mea… Nu ți-am spus… Dacă ți-aș fi spus ai fi râs, m-ai fi numit manipulatoare. Nu sunt manipulatoare, sunt doar un om plin de frustrări și sentimente amestecate. Un om pe care tu l-ai întors pe toate părțile.

Cu ceva timp în urmă, când te-am luat din nou, după mult timp în brațe, am simțit că mă reîntregesc. Am simțit că trăiesc din nou. Ai reaprins în mine sentimente și iubire, făcându-mă să cred că încă mai era speranță pentru noi. Adevărul e că noi murisem demult. Murisem odată cu neapasarea și indiferența ta.

Vreau să-ți mai spun un lucru: Să-ți fie frică de ziua în care nu te voi mai iubi.

Confesiuni, La pas prin viață

Mi-am promis că voi fi lângă tine atunci când îți va fi greu

Simți şi tu? Simți cum murim cu fiecare secundă care trece? Simți cum relația noastră se rupe în bucățele, în piesele unui puzzle murdar?
Eu simt. Simt toate astea, şi totuşi am tăria să sper că într-o bună zi ne vom reîntregi.
Nu vreau să cred că ne-am pierdut unul pe altul după atâta timp petrecut împreună. Refuz să cred asta. Sunt o luptătoare, iar luptătorii nu se dau bătuți aşa uşor. Adică, ai aruncat cu noroi în mine, iar în ciuda acestui fapt eu am rămas. Acum, când tu eşti delăsător şi te prefaci, de ce nu aş rămâne în continuare. Tu nu ştii, dar eu mi-am făcut singură o promisiune acum ceva timp. Mi-am promis că voi fi lângă tine atunci când îți e greu, atunci când nici tu nu mai ştii ce simți, şi atunci când ai scăpări. Toate astea sunt omeneşti, bineînțeles, dacă se întâmplă într-un număr foarte mic.
Şi vreau să apreciezi. Când vom ajunge la acel punct în viață în care tu îți revii şi te maturizezi, vreau să apreciezi măcar o parte din sacrificiile pe care le-am făcut pentru tine. Nu sunt ipocrită să îți cer să mă ridici în slăvi, dar măcar să fii recunoscător față de fata care te-a pus totdeauna pe primul loc.
La rândul meu, voi fi şi eu recunoscătoare pentru faptul că ai apărut în viața mea, şi nu numai.