La pas prin viață

Conflictul dintre generații – părinți vs copii

În zilele noastre, conflictul dintre generatii a devenit tot mai puternic. Pe de-o parte se află tabăra tinerilor non-conformiști, iar cealaltă tabără este reprezentată de părinți, bunici, profesori care doresc să-i readucă pe adolescenți pe calea cea bună.
Tinerii vor să fie înțeleși, și tind spre o libertate mult prea mare decât le este de cuviință. Aceștia dispun de diverse mijloace de a-și da viața peste cap, și nu ezită să le pună în uz, în ciuda exigențelor afirmate de părinți sau îndrumători.
Eu cred că părinții sunt din cale afară de protectivi cu copiii lor, iar aceasta reprezintă un minus în relația părinte-copil. În mod normal, părinții ar trebui să își educe copiii în așa fel încât să le fie explicate mai multe aspecte ale vieții și pericolele la care pot fi expuși dacă într-un fel sau altul, comit o greșeală.
De câte ori nu am auzit părinți spunând despre copiii lor că sunt superficiali și iresponsabili? Iar pe de altă parte, tinerii se simt nedreptățiți, neînțeleși, și percep sfaturile părinților ca pe niște porunci. Astfel, s-a format un dezechilibru între cele două generații. Generații cu concepte și idei total diferite.
Dacă ar fi să mă gândesc la o soluție pentru a atenua acest conflict nemărginit, aș opta pentru calmitatea părinților, eliminarea oricărei surse de stres și nervozitate în discuția cu proprii copiii, cât și iluzia de înțelegere pe deplin a problemei în cauză a tinerilor. Precum am spus anterior, părinții ar trebui să le ofere tinerilor iluzia de înțelegere și independență, încât aceștia să simtă că în sfârșit, părinții sunt de partea lor, și că nu există nicio tabără adversă. În realitate, adolescentul va fi vegheat din umbră, nicidecum lăsat în propria-i voie.
Este greșit modul de acționare a unora dintre părinți. Ei își presează odraslele la orice pas și îi încarcă cu frustrări, culmea, fără să intenționeze acest lucru. Aceștia consideră că modul de acționare menționat va avea urmări benefice asupra copiilor, însă nu este nici pe departe adevărat.
Așadar, părinții ar trebui să își modifice modul de relaționare cu tinerii, încercând să îi repozitioneze pe calea cea bună, aș zice chiar, calea spre succes, iar tinerii ar trebui să fie conștienți de pericolele la care sunt expuși în orice moment din viață.

Reclame