Confesiuni, La pas prin viață

Tipul de iubire pe care toată lumea îl merită

Există în lume un tip de iubire pe care toată lumea, dar absolut toată lumea îl merită. Tu, femeie, meriți să fii iubită din toată inima și să trăiești experiențe frumoase. Meriți ca un El să te facă să plângi de fericire. Da, să plângi. Meriți să te trezești dimineața lângă bărbatul tău și să te gândești că nu ești singură pe lumea asta și că cineva este într-adevăr lângă tine. Meriți să adormi cu un mesaj drăgăstos de noapte bună și să te trezești cu un mesaj de bună-dimineața de la persoana iubită. Meriți multe. Poate mult prea multe decât poate să ofere societatea în care trăim. Dar nu îți face griji. Cineva, într- o zi perfectă, la o oră potrivită va face în așa fel încât să îți aducă și luna de pe cer. Acel cineva te va ridica în brațe și te va tăvăli prin iarbă fără ca măcar să aibă un interes de natură sexuală. El va vrea să îți iubească inima, nu trupul, căci trupul, cu trecerea anilor se ofilește. Însă inima… Inimă trăiește veșnic chiar dacă noi trecem în neființă. Nu trăiește ca un organ, încetează să bată, dar ceea ce rămâne după oprirea inimii este sufletul, pentru că sufletul este reflecția inimii.

Draga mea, când o să îl întâlnești pe El, bărbatul care te va iubi îndelung și necondiționat, vei fi norocoasă. Iubirea bate o singură dată la ușă, nu de două, nu de trei ori. Este unică și tocmai de aceea trebuie să fii atentă și să nu o pierzi, să nu îi dai drumul.

Totuși, dacă iubirea se va consuma, nu te necăji, deoarece un singur ceas de iubire adevărată și sinceră poate face cât o viață întreagă. Nu vei regreta nicio secundă iubirea pe care ai trăit-o atât de frumos! Bucură-te de ea la momentul potrivit și nu pierde nicio clipă! Tot ce se întâmplă în viețile noastre e magic și niciodată nu vom avea ocazia să dăm timpul înapoi. Trebuie să fim conștienți că totul e temporar, și că la sfârșit de zi, atunci când tragem linie, rămânem cu nimic. Rămânem singuri, însă cu atât de multe în suflet…

Reclame
Confesiuni, La pas prin viață

Speranța moare ultima

Aş vrea să pot spune că te-am uitat. Mi-aş dori enorm să pot mărturisi că nu mai simt iubire. Defapt, sentimentele mele pentru tine se sting, treptat, cu trecerea timpului, dar vreau să îți spun, locul pe care îl ocupi în inima mea nu o să îl poată lua nimeni.
Ce altceva aveam de făcut în afara faptului să accept ideea? Asta am şi făcut. Am acceptat ideea, mi-am lipit un plasture pe suflet doar de ochii lumii şi am continuat să lupt, dar de data asta nu lupt pentru tine, ci pentru mine. Lupt pentru persoana care sunt şi îmi doresc să fiu, lupt pentru existență, pentru că asta face toata lumea, nu? Eu am ales la rândul meu calea asta.
Problema e că am momente de disperare în care aş vrea să fii aici şi să mă sprijini, să-mi spui că totul va fi bine. Aş vrea ca umarul tau să fie locul meu de odihnă atunci când ajung în situații limită. Când am un conflict interior mi-aş dori să îl exteriorizez, să ți-l destăinui ție, iar tu să mă asculți şi să te prefaci că te interesează.
Sunt aşa de obosită… Toată drama asta m-a adus într-un punct în care, efectiv, simt că nu mai pot. Pur şi simplu nu mai pot. Nu pot să fiu de acord cu decizia pe care a luat-o destinul în legatură cu noi. Simt din toată inima mea că nouă nu ne era scris să o sfârşim în felul ăsta. Noi trebuia să ne urmăm planurile, trebuia să fim ceva ce nu au mai fost alții înaintea noastră. Visam la ceva special, dar se pare că nu am simțit acelaşi lucru. Se pare că nu ți-a surâs ideea de a ieşi din tipare.
Eu am fost undeva, sus, pe un norişor pufos, crezând că totul mi se cuvine mie. Da, am fost egoistă, recunosc, dar am fost cu un scop. Scopul meu era iubirea pe care o simțeam față de tine şi față de tot ce însemnai tu. Îmi place să închid ochii şi să îmi amintesc când eram amândoi, unul lângă celălalt şi împărtăşeam momente. Îmi place să cred că tu ai fost cel mai frumos lucru din viața mea şi că momentele cu tine sunt de neprețuit, nimeni nu o să le mai aducă înapoi. Mi-e ciudă. Mi-e ciudă că nu o să pot fii lângă tine de-a lungul anilor, când creşti, când te dezvolți ca persoană. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu sprijinul tău, să fiu refugiul tău de toate zilele.
Şi ştii ce e plăcut la amintiri? E plăcut să îți aminteşti şi să retrăieşti acele momente care te-au făcut fericită odată. Obişnuiesc să mă hrănesc cu ele atunci când îți simt lipsa. Ele mă ajută. Ele mă păstrează vie şi cu zâmbetul pe buze.
De multe ori îmi spun că nu mai simt nimic şi că totul e la locul lui în viața mea, dar apoi un val de emoții mă loveşte drept în față şi îmi dovedeşte exact contrariul. Adevărul e că încă nu te-am uitat, e inevitabil să o fac. Ştii procedeul care se desfăşoară atunci când te duci la xerox şi îl rogi pe nenea ăla să îți tragă şi ție nişte foi la imprimantă? Asta s-a întamplat şi cu tine. Ai rămas imprimat în inima mea. Oare te va poate scoate cineva de acolo… vreodată?
Îmi e foarte dor de noi, recunosc. Îmi e dor de tot ce însemnam noi. Îmi e dor să te strâng în brațe şi să îți simt bătăile inimii, îmi e dor să te țin de mână şi să mă gândesc că nu va trebui să-ți dau drumul, îmi e dor să te privesc şi să îți mângâi chipul neîncetat. Iubeam sentimentul care mă învăluia atunci când te mângâiam.
Sunt multe lucruri de care îmi e dor şi pe care nu le-am dat uitării. Ştiu că ai spune că sunt naivă şi proastă pentru că încă mă gândesc la trecut, dar nu e aşa. Nu sunt naivă, şi nici pe departe proastă. Motivul pentru care încă te port în suflet este că te iubesc prea mult. Te iubesc cu o iubire pe care nu ai meritat-o şi nici nu o meriti. Te iubesc cum poate nu ai iubit tu pe cineva vreodată. Te iubesc dar îmi e frică. Îmi e frică când mă gândesc că poate după atâta timp, o să mă respingi. Din nou. Ştii vorba „Speranța moare ultima”, aşa e şi la mine. Încă sper. Încă sper că într-o zi vei realiza ce contează cu adevărat şi că vei înțelege sensul vieții. Sensul vieții nu este să îți înşeli sau să îț minți aproapele. Sensul vieții, pentru mine înseamnă să pui bazele unei relații frumoase, să o clădeşti treptat, apoi să o uzi ca mai apoi să înflorească, şi nu numai. Sensul vieții reprezintă ambiții personale, realizări dar şi drumuri către succes.
Deşi mi-aş dori cu toată ființa ca flacara dintre noi să se reaprindă, sunt conştientă că asta nu se va mai întampla. A fost ceva, a fost odată, dar nu va mai fi din nou. Chiar tu mi-ai spus acum ceva timp că nu mă mai suporți, că nu îți mai face plăcere să mă vezi. M-au durut enorm cuvintele astea, dar am încercat să trec prin ele, am încercat să lupt pentru noi, dar tu ai trişat. Tu m-ai învins, trişând.
Ştiu că a trecut ceva timp de când drumurile noastre s-au separat, dar vreau să ştii că nu te-am uitat. Eu încă te iubesc din adâncul inimii.

Confesiuni, La pas prin viață

Tot ce nu ți-am spus

Viața mea se învârte în jurul unor fenomene și întâmplări abstracte. Mai rău de atât nu poate să sune. Tu, iubitul meu, tu nu mă credeai când îți spuneam, dar pe zi ce trecea simțeam că mă sufoc de disperare, de singurătate, de dor. Ți-am mărturisit iubirea pentru a mia oară, dar ai aruncat la gunoi confesiunea mea și m-ai umilit. Nu credeam că vreodată aveai să spui despre mine lucruri atât de urâte precum ai spus tuturor. Nu credeam că defapt aia era impresia ta despre mine, dar cu timpul am analizat vorbele tale și mi-am dat seama că aveai dreptate. Poate că nu sunt vreo păpușă cu acid hialuronic în buze și cu silicoane -preferințele tale-, dar am un suflet, și sunt de părere că nu ambalajul este esența omului. Frumusețea e trecătoare la fel ca toate lucrurile pe care le facem. Ne naștem, iubim, suntem iubiți, trădăm, iertăm, tolerăm, pentru că asta este ființa pură omenească. Și când mă gândesc că aveam atâtea cuvinte să îți spun, dar nu am avut ocazia. Sunt sigură că nu ai fi ascultat sau ai fi râs. Tot ce nu ți-am spus am păstrat în mine, am păstrat secretul sentimentelor mele în adâncul sufletului. Nu ți-am spus că mă doare inima îngrozitor atunci când tu nu ești, nu ți-am spus că deseori îmi vine să plâng dar mă abțin, nu ți-am spus că mă simt așa goală pe dinăuntru și incompletă, nu ți-am spus că tânjesc atât de mult să-ți văd chipul, nu ți-am spus că nopțile pentru mine sunt cele mai grele și că adorm doar spre dimineață din cauza ta care alergi ca un nebun prin mintea mea… Nu ți-am spus… Dacă ți-aș fi spus ai fi râs, m-ai fi numit manipulatoare. Nu sunt manipulatoare, sunt doar un om plin de frustrări și sentimente amestecate. Un om pe care tu l-ai întors pe toate părțile.

Cu ceva timp în urmă, când te-am luat din nou, după mult timp în brațe, am simțit că mă reîntregesc. Am simțit că trăiesc din nou. Ai reaprins în mine sentimente și iubire, făcându-mă să cred că încă mai era speranță pentru noi. Adevărul e că noi murisem demult. Murisem odată cu neapasarea și indiferența ta.

Vreau să-ți mai spun un lucru: Să-ți fie frică de ziua în care nu te voi mai iubi.

Confesiuni, La pas prin viață

Ardeam de furie, ardeam de amărăciune, ardeam de neputință

După nenumărate stări de confuzie şi de anxietate în care am fost aruncată, am realizat că nu la mine e problema, ci la tine. Au fost momente în care am crezut că tu chiar ai nişte probleme acolo sus, la căpşor, apoi aceste momente s-au tranformat în noua mea părere despre persoana ta.
Te-ai împăcat cu mine, sperând că de data asta va fi bine, dar nu ai încercat. Nu ai făcut nici măcar un efort ca relația asta să mearga. Nu te-ai sinchisit nici măcar să te asiguri dacă sunt bine. Te-ai mulțumit doar cu o față de-a mea zâmbitoare, şi cu vorbe calde, în rest, nu te-a interesat cum mă simțeam pe interior. Pe interior ardeam. Ardeam de furie, ardeam de amărăciune, ardeam de neputință. Deşi eram cu tine, eu simțeam toate astea.

Măcar dacă ai fi fost o persoană cu  care puteam discuta… Ar fi fost nemaipomenit. Am fi comunicat amândoi şi am fi eliminat lucrurile ce ne faceau rău amândorura. Dar nu ai fost. Dacă îți reproşam ceva, imediat te aprindeai şi transformai discuția într-o ceartă. De multe ori îmi era frică să îți reproşez anumite lucruri care mă deranjau, din cauza faptului că nu voiam să mă cert cu tine. Am tolerat multe din partea ta, chiar prea multe, în timp ce tu erai iritat chiar şi dacă ieşeam până la magazin(să fim serioşi!).
Cine merită toate astea? Nu merită nimeni să se simtă în felul ăsta, în felul în care m-am simțit eu! E ca şi cum ai renunța la tine, întreg universul învârtindu-se în jurul persoanei de alături. Simți că vrei să spui ceva, dar de teamă să nu-l pierzi, taci şi strângi înăuntrul tău tot ce nu ai putut să-i spui lui.

Confesiuni, La pas prin viață

Roata se întoarce. E inevitabil

Cu fiecare zi care trece, simt că te iubesc mai puțin… Sper să nu fie doar o impresie. Mi-aş dori să fiu la fel de nepăsătoare ca şi tine, dar ştii? Încerc. Eu chiar încerc. Prefer să nu mă avânt în relații sau aventuri doar din dorința de a mă răzbuna, căci ți-am mai spus eu ție: Razbunarea e arma prostului.

Ştiu că peste câțiva ani, când te vei maturiza complet şi când o să îți aşezi prioritățile în viață, cap la cap, o să îți aduci aminte de mine. Poate o să îți fie dor de confortul pe care îl aveam amândoi. Poate o să tânjeşti după momentele în care te pupam pe frunte şi te mângâiam. Poate o să zâmbeşti când îți vei aminti ce fericiți am fost. Poate, şi iar poate… Eu o să fiu aici, pentru tine, exact aşa cum ți-am promis la început. Voi fi aici, însa de data asta pe post de „om cu care ai avut ceva odată”. Nici nu ştiu dacă există sintagma asta, dar prefer să mă numesc aşa decât „străină”. Voi fi aici pentru tine dacă vei avea nevoie de ceva, chiar dacă ştiu că nu vei avea. Poate într-o zi vom vorbi şi ne vom aminti toate lucrurile prin care am trecut, cu zâmbetul pe buze. Viața e imprevizibilă, aşa cum a fost şi cu noi. Credeam că mă vei iubi necondiționat, aşa cum încă te iubesc eu pe tine, dar nu am avut dreptate. Aş vrea să dau vina pe destin şi să spun că el e inculpatul, dar el aruncă mânios o săgeată către tine.

Şi te urmăresc din umbră, văzând cum nici nu îți mai pasă de mine. Îmi simt sufletul greu, îl simt cum atârnă de un ultim fir de ață care stă să se rupă. Mereu am fost de acord cu vorba: „Roata se întoarce”, şi am aflat că aşa şi este. Un exemplu plauzibil e relația noastră. Ți-am dat o şansă, ne-am mai dat o şansă nouă atunci când mi-ai greşit. Nu ai idee cât de tare m-a durut să ştiu că m-ai trădat, dar am încercat să te iert cu adevărat. Cu timpul am încercat să am din nou încredere în tine. Chiar am avut, dar mi-ai dovedit din nou că am făcut o mare greşeală. Eu chiar te iertasem atunci. Ai plâns, înecându-te în propriile lacrimi, tremurai în fața mea şi mă rugai să te las să mă ții de mână pentru că era „ultima oară” când o făceai, după cum spuneai. Te-am lăsat să mă ții de mână, nu te-am privit în ochi pentru că plângeam în acelaşi timp cu tine. Plângeam involuntar, fără să îmi închid ochii. Lacrimile pur şi simplu curgeau fără voința mea. Seara aia e înca vie în amintirea mea, nu o să o uit vreodată. Ți-am spus să te duci acasă căci nu voiam să te mai văd. Aşa ai şi făcut. Te-ai dus acasă iar a doua zi mi s-a făcut milă de tine si te-am iertat. Nu te-am iertat doar din milă, te şi iubeam. Mult.

„Amuzant” e că nu ai ținut cont de şansa pe care ți-am dat-o. După un an şi puțin de la incident, ai inceput să te comporți urât. Nu mă mai iubeai, nu mă mai voiai. Voiai altceva. Eu pentru tine nu mai eram frumoasă, erau altele. Aşa că ai început să mă îndepărtezi, să îmi vorbeşti urât, şi să mă trădezi. Din nou. Devenisem o persoană slabă în fața ta, mi-ai analizat slăbiciunile şi ai început să îți bați joc. Ți-ai bătut joc de fata care te-a iertat şi care te-a sprijinit când ti-a fost cel mai greu.

Şansa pe care ți-am oferit-o a fost uitată odată cu trecerea timpului. Aşa a fost, nu? Ţi-a plăcut să mă vezi plângând mereu. Ți-a plăcut să vezi cum mi-am expus slăbiciunile în fața ta. Dar îți promit că într-o zi nu o să te mai iubesc. Mă străduiesc în fiecare zi să te iubesc mai puţin, şi trăiesc cu speranța că mă  voi vindeca de tine.

Confesiuni

Sunt exact pe aceeași bancă

Sunt aici, exact pe aceeași bancă, numai că la doi ani distanță. La doi ani de când noi doi am stat aici. Eu în brațele tale… Era două noaptea. E ca și cum s-a întâmplat ieri. Încă am impregnată în suflet, amintirea acelei seri. Ai venit la două dimineața doar cu scuza că ți-e dor de mine. M-am bucurat enorm că ai venit, știai? Țin minte până și complimentul pe care mi l-ai făcut în legătură cu rochița de pijama pe care o purtam. Păcat că era a prietenei mele, doar dormisem la ea.

Țin minte când ai venit, aveai un zâmbet larg pe chip. M-ai îmbrățișat, m-ai sărutat cu atâta dorință. M-ai ținut în brațele tale… Exact pe banca asta unde stau acum singură. Privesc în dreapta mea și încă îmi amintesc cum ne feream de fiecare mașină care trecea pe stradă ca nu cumva să ne surprindă sărutându-ne. Era frumos, nu? Ție nu ți-e dor? Nu ți-e dor să mă vezi fericită? Să fi fericit? Întrebări fără sens. Acum totul e dus.

Sunt aici, singură, fără tine, amintindu-mi acea seară în timp ce câteva lacrimi rătăcite se scurg pe obrajii mei. Exact pe banca asta, acum doi ani eram amândoi mai fericiți ca niciodată.

Și mi-e greu. Mi-e greu să nu te mai am atunci când mă simt doborâtă de oamenii din jurul meu. Mi-e greu să știu că tu nu mai ești acolo să mă ridici. Tu pur și simplu ai dispărut și știu… Că nu o să te mai întorci. M-ai lăsat așa, fără vlagă, la pământ, însă mie nu mi-e bine. Simt că nu mai am putere, tot ce e în jurul meu se dărâmă iar tu nu ești aici să mă sprijini așa cum o făceai odată. Am rămas singură într-o mulțime de oameni falși. Dar tu? Oare ai fost și tu fals? Oare ai dansat cu mine tango în timp ce cu alta valsai? Mă simt neputincioasă. Nu pot face nimic. Când ai plecat, mi-ai spus să nu te mai caut. Nu am înțeles de bună voie, așa că te-am căutat, am tot insistat. De fiecare dată când ți-am scris și te-am căutat, m-ai respins, ai spus că nu mă mai vrei. Și culmea, nu ai fost capabil să-mi spui uitându-te în ochii mei că nu mă mai iubești. A fost dureros să aflu de la străini că nu o mai faci. Poate dacă îmi recunoșteai, te lăsam în pace și nu se mai ajungea aici, pentru că iubire cu forța nu se poate. Poate nu sufeream atât dacă știam mai din timp. Numai eu știu cât de greu e să te concentrezi asupra anumitor lucruri de zi cu zi când în suflet ți se dă un al treilea război mondial.

Și am momente când aș vrea să-ți spun cât de mult te iubesc, cât de mult vreau să te simt lângă mine dar tu… Tu mi-ai luat și posibilitatea asta. Mi-ai luat posibilitatea de a te săruta, de a te mângâia, de a-ți fi aproape. Și de ce ai făcut asta?! Pentru că am fost prea sufocantă…? Pentru că fiind implicat într-o relație, aveai responsabilități? Ei bine, dragul meu, acum nu mai e nimeni care să te sufoce sau care să te întrebe dacă ai mâncat. Ești liber să iubești pe altcineva, să ții între palme alte chipuri și să mă uiți. Da, ești liber să mă uiți. Tu ai vrut asta. Ai vrut ca tot ce am clădit să nu mai existe. Pentru că ce? Pentru că începuturile sunt mereu frumoase, nu? Vrei un alt început cu altcineva. Sau mai bine spus, „alte inceputuri”, deoarece când te vei plictisi și de următoarea, o vei pasa la altul sau o vei lăsa așa cum ai făcut cu mine.

Și te-am iubit. Mai are rost să spun că te-am iubit mai mult decât pe mine? Nu te-ar încălzi nici măcar cuvintele astea.
Ultima oară când am vorbit, mi-ai aruncat în față cuvinte grele. Crezi că asta meritam? După tot ce am făcut pentru tine, asta meritam? Totuși, nu vreau să uit ce am trăit cu tine, și asta pentru că lângă tine am avut ocazia să simt senzații noi, senzații pe care nu le-am mai simțit vreodată. M-ai făcut să zbor, să cred că pot atinge stelele, apoi tot tu mi-ai frânt aripile. Și știi? Uneori chiar credeam că o să ne țină. Deja ne proiectam în viitor, noi doi formând o familie, înțelegându-ne de minune. Ce cliseic, așa-i? Numai copiii pot visa asemenea lucruri, iar eu chiar asta sunt, un copil. Un copil pe care tu l-ai învățat ce înseamnă iubirea, pe care tot tu l-ai învățat cum se simte atunci când ești trădat, și cel mai important, mi-ai arătat cum era viața mea înainte de tine. Viața mea era frumoasă, dar după ce te-am întâlnit pe tine, a devenit și mai frumoasă. M-ai făcut să simt mii și mii de lucruri, de senzații.

Chiar dacă nu o să vezi asta, eu îți mai spun că oricât m-ai înjosi și m-ai vorbit de rău în fața altor oameni, eu tot te voi respecta și îți voi lua apărarea atunci când cineva tinde să te jignească. Și știi de ce fac asta? Pentru că te respect. Te respect pentru tot ce ai făcut pentru mine în timpul relației și pentru că de multe ori, când nimeni nu mai era lângă mine, tu ai fost acolo. Ai fost umărul pe care mi-am odihnit capul ani de zile.  Dacă ai știi ce goală mă simt acum… Când ai plecat, ai luat totul cu tine. Mi-ai luat sufletul fără ca măcar să-mi ceri permisiunea, mi-ai luat dorința de a iubi. Nu vreau să iubesc pe altcineva. Dacă nu mai îmi dai șansa să te iubesc, eu tot te voi iubi. Te voi iubi chiar dacă vei fi de mână cu alta pe stradă. Te voi iubi în secret, pentru că asta sunt eu, când mă îndrăgostesc cu greu mă mai vindec. În plus, nu vreau să nu te mai iubesc. Mă doare al naibii de tare gândul ăsta.

Am renunțat să te mai și caut. Eram precum un cățel care alerga după stăpân. Situația era destul de penibilă deși m-am complăcut în ea mult timp. Am acceptat să fiu eu cea care aleargă după tine de teamă să nu te pierd. Și acum, te-am pierdut. Nu mai ești. Sunt doar eu, singură în întuneric.
Când mă gândesc că poate nu o să mai am ocazia să te ating vreodată… Înnebunesc. Viața asta e așa scurtă și îți pune în cale persoane de care te îndrăgostești nebunește, apoi ți le ia și nu ți le mai dă înapoi. Niciodată nu vei mai avea ocazia să întâlnești acea persoană, pentru că totul, se întâmplă o singură dată în viață.

Te văd, te simt, te aud… Îți simt mâna caldă pe trupul meu firav, plimbându-se de sus în jos. Eu mă râzgâi, îți zâmbesc și mă las purtată de val. Te văd cum mă privești cu coada ochiului ca nu cumva să ratezi vreun detaliu al feței mele din profil, și îți spun, am o mie de defecte, dar tu mă privești cu atâta iubire și frumusețe în privire… Îți plasezi mâna dreaptă pe obrazul meu și îl mângâi, continui să mă privești adânc în ochi, spunându-mi că mă iubești. Mult. Da, mi-ai zis că mă iubești mult.
Simt cum mă sfărâm în bucăți când mă cuprinzi în brațe, mă învăluie un sentiment de siguranță și protecție. Îți simt respirația pe fața mea, dar nu mă retrag într-o poziție mai comfortabila pentru că asta e cea mai comodă poziție pentru mine: tu, frunte în frunte cu mine, îmbrățișați, tu dormind, eu privindu-te.
Păcat. Păcat că astea sunt doar niște amintiri ce se zbat vii în sufletul meu. Tu nu o să vii. Tu m-ai lăsat singură în negura uitării, într-un trecut îndepărtat.

Confesiuni

Înafară de el nu aveam pe nimeni

Atunci când a ales să îmi omoare încrederea în el pentru a mia oară, nu s-a gândit înainte la ce aş putea simți. Cum m-aş simți. Nu s-a gândit că înafară de el nu aveam pe nimeni şi că în lipsa lui, eram singură. Mai singură ca niciodată.
Nu ştiu să descriu alt sentiment mai groaznic decât singurătatea, deoarece cred cu tărie că nu există.
Şi ce trist e atunci când te trezeşti dimineața, te uiți spre telefon şi nu ai cui să îi trimiți un mesaj de bună dimineața. În doi, acest lucru ar fi fost mult mai uşor.
Am oferit bunătate de fiecare dată, fără ca măcar să doresc vreo secundă răzbunare, dar din păcate mi s-au oferit înapoi numai lucruri rele. Numai lucruri care credeam că nu se vor mai repeta din partea lui. Îmi promisese. Îmi promisese iar eu l-am crezut din nou pentru a mia oară. Acum nu aş mai repeta acest lucru. Mi se pare insignifiant să îi greşeşti persoanei căreia trebuie să-i fii alături şi să o faci nefericită.
Dacă cineva nu e capabil să facă fericită o persoană, mai bine îi dă drumul, pentru că cu siguranță, undeva, acolo în lume, există altcineva care ar face orice i-ar sta în putință să facă acea persoană fericită.
Societatea actuală este definită prin falsitatea, reavoința şi prostia multor oameni. Eu niciodată nu am vrut să mă amestesc printre ei, dar am observat că dacă nu țin pasul, nu fac decât să mă las călcată în picioare de acest tip de oameni, să fiu o țintă uşoară pentru ei.

Aşa că, ce e de făcut într-o lume aşa de crudă şi mediocră?!