Interviuri

Interviu cu Burak Hakki, faimosul actor din ”De pe buze la inimă”

    Pe la sfârșitul lui martie, am avut ocazia să îl intervievez pe actorul meu turc preferat: Burak Hakki. Mulți dintre voi poate nu îl știți (sau poate că da), însă el a jucat într-un serial ”De pe buze la inimă”, sau în limba turcă ”Dudaktan Kalbe”, care a rulat la Kanal D prin 2011-2012. Acest serial a fost preferatul meu dintre toate serialele pe care le-am văzut de-a lungul anilor, și l-am vizionat de atâtea ori (chiar și în prezent) fără ca măcar să-și piardă farmecul. ”De pe buze la inimă” ilustrează o poveste de dragoste aparent imposibilă dintre Lamia, o orfană inocentă și Kenan, un violonist faimos în întreaga Turcie. Vă recomand acest serial, deși calitatea video nu este una tocmai foarte bună, deoarece a fost filmat în anul 2007, pe când nu exista calitatea HD.

    Revenind la Burak Hakki, actorul despre care vă vorbesc în prim-plan, acesta a abordat o atitudine prietenească față de mine, încât m-a făcut să mă simt în largul meu (cel puțin pe la jumătatea interviului). Atunci când a ajuns la Bistro-ul unde îl așteptam, am făcut cunoștință și m-a întrebat amabil cum a fost drumul meu până în Istanbul. Eu la rândul meu i-am zis ca a fost un pic obositor, însă a meritat. A comandat ceai pentru amândoi, apoi au urmat câteva secunde în care mă analiza, eu prefăcându-mă că nu observ. Nu mi-am permis să-l privesc prea mult, fiindcă mă simțeam stresată. Adică, nu-mi imaginam niciodată că am să-l întâlnesc, și eram ferm convinsă că el nu avea să știe vreodată de existența mea. Dar Dumnezeu mă iubește, și mi-a transformat obsesia, și chiar prima iubire din copilărie (da, știu, sună nebunește) în realitate. Mai jos am să las interviul cu artistul.

A – Andreea (eu)

B – Burak (actorul)

A: Te voi întreba despre ”De pe buze la inimă”, deoarece a fost singurul serial în care ai jucat și care a fost tradus în România. 

B: Ok.

A: Deci… Să ne întoarcem puțin în timp… Te regăsești în personalitatea lui Kenan? (personajul pe care l-a interpretat în serial)

B: Da, bineînțeles. De fapt, personajul pe care l-am interpretat… Găsesc ceva înăuntrul lui. Depinde de cum citești acest personaj. Trebuie să pui înăuntrul tău de asemenea ceva din el. Eu am conturat acest personaj. Kenan a fost unul dintre cele mai bune personaje pe care le-am interpretat.

A: A fost un personaj complex.

B: Da, a fost unul complex. Un băiat talentat, egoist, diferit.

A: Și carismatic de asemenea. 

B: Da, un tip diferit. ”De pe buze la inimă” a fost un roman scris în anul 1920. Este o poveste pe care romancierul a creat-o. Deci, când am citit cartea originală, înainte de scenariu, am încercat să păstrez cât mai mult personajul, dar apoi, am decis împreună cu directorul și scenaristul să schimbăm puțin personajul, să-l facem mai carismatic. Și cam așa s-a întâmplat. Am muncit mult pentru acest personaj. 

hiik.jpg

A: Și cum era relația ta cu oamenii de acolo, cu ceilalți actori? 

B: Echipa ”De pe buze la inimă” a fost uimitoare și frumoasă. Directorul, ea a fost foarte deschisă la minte, și eram foarte liberi când interpretam. Știi, fiecare director are stiluri diferite când lucrează… Unii te pot bloca, alții spun: ”Nu face asta, nu face asta”, dar directorul nostru, numele ei este Andac Haznedaroglu, a făcut pe toată lumea să fie liberă. Ea a vrut să iasă totul potrivit. Deci, a fost o muncă frumoasă de fapt. Ne-am distrat mult la filmări. Și de exemplu, când actorii erau blocați, iar ea (directorul) nu primea cadrele corespunzătoare, oprea munca și spunea: ”Ok, acum toată lumea va dansa”. Și făceam o petrecere, și lucruri de genul ăsta.

A: Deci v-ați distrat.

B: Așadar, e un mod diferit. Fiecare director are felul său de a lucra.

A: Da, e normal.

B: Deci așa a fost.

A: Kenan cânta la vioară în serial… Tu în viața reală o faci?

B: Nu, în viața reală nu. Am luat câteva lecții timp de trei luni, dar în general, ei (producătorii) au făcut studii detaliate cu un violonist german profesionist.

A: Înțeleg. Dar ai simulat foarte bine când cântai la vioară.

B: Da, am încercat. Am muncit mult, bineînțeles. Vioara este foarte grea (de cântat la ea), dar ai nevoie de timp ca să înveți.

A: Să ne întoarcem din nou în timp, în anul 1994 când ai câștigat titlul de ”Cel mai bun model al Turciei”. Care a fost reacția ta? Cum te-ai simțit când ai câștigat acel titlu?

B: Bine, de fapt în 1994 am fost unul dintre modelele de top din Turcia. Așa că (,) competiția când s-a desfarsurat, a insistat pe niște tipi profesioniști să fie incluși în competiție… A fost foarte frumos. Viața mea s-a schimbat foarte mult după asta.

A: Da, și știu că ai început cariera ca model, iar mai apoi ai continuat ca actor.

B: Actoria am început-o șase ani mai târziu. Modelling-ul a fost frumos. În anii aceia am avut în Turcia multe prezentări de modă de calitate, dar acum, în 2019 nu mai avem acea calitate oarecum.

A: Timpul s-a schimbat.

B: Da, timpul s-a schimbat oarecum. Și cumva, mulți oameni trec de la modelling la actorie. Și cam așa se întâmplă…

A: Înțeleg. Vreau să te întreb… Cum te simți pe scenă?

B: Pe scenă?

A: Ah, nu pe scenă. De fapt, la filmări. Scuză-mă, voiam să zic la filmări. (eram cu totul și cu totul bulversată, fapt care m-a făcut să zic o mare bazaconie pe care mai apoi am redresat-o ca să nu pară că sunt atât de neexperimentată). Dar dacă mă gândesc mai bine, și pe scenă, pentru că știu că ai jucat și ceva piese de teatru.

B: În actorie văd niște oameni, chiar prieteni de-ai mei care sunt entuziasmați. Dar acolo sunt dușmanii tăi… Nu ai cum să fii entuziasmat. Trebuie să fii relaxat. Trebuie să trăiești momentul, oricare ar fi scenariul. Dacă chiar și pentru o secundă simți că ai un schimb de replici și îl joci fals, atunci pierzi.

av.png

A: Da, e normal.

B: Trebuie să fii acolo, în joc și trebuie să simți asta. Așa lucrez eu. Am o tehnică. Noi, actorii lucrăm în condiții foarte bune, gen într-o săptămână încercăm să filmăm trei ore de serial, ceea ce nu este posibil. Alții fac un film în trei luni, iar noi facem un episod într-o săptămână. Uneori trebuie să uiți de calitate și alte lucruri… Ce pot spune este că atunci când sunt la filmări, când lucrez sunt foarte relaxat, concentrat și încerc să dau tot ce am mai bun pentru că nu facem repetiții. În special, la ultimul meu personaj.

A: Ai interpretat un sultan.

B: Nu. Rolul de sultan a luat sfârșit pentru mine. E otrăvit. Precum vezi, nu am barbă. Știi, joc într-un serial de comedie.

A: Sper că va fi subtitrat și în România.

B: Da, nu știu… E un serial mai degrabă local. Dar e unul bun. Ceea ce vreau să spun e că tu ca actor trebuie să fii concentrat tot timpul. Chiar dacă douăzeci de oameni vorbesc în același timp și e stres, trebuie să fii pe grabă, trebuie să dai tot ce ai mai bun. Și de exemplu, toată lumea e agitată.

A: Nu-i așa ușor, îmi imaginez.

B: Și trebuie să stai acolo, pentru că oamenii nu știu ce se întâmplă în spatele cadrelor. Așa că trebuie să fii cel mai bun.

A: Da, știu. Știu și că petreci mult timp în Grecia, deci întrebarea mea este: ce alegi, Turcia sau Grecia? E o întrebare grea, știu.

B: E o întrebare grea… Îmi place Grecia, zău. Logodnica mea, Hara este de acolo, și de fapt mi-ar plăcea să locuiesc în Grecia. Este unul din obiectivele mele, pentru că viața de acolo îmi place mai mult. Iar aici am o fermă, un fiu, am niște prieteni, familie… Deci nu e departe să merg în Grecia și să vin, deci cred că tot mă voi duce, mă voi întoarce și lucruri de genul.

A: Înțeleg.

B: Dar mi-ar plăcea să locuiesc în Grecia.

A: Și ce îți place cel mai mult în legătură cu Grecia?

B: Acolo e o viață mai relaxată pe care o simt. Locurile sunt bune, oamenii sunt buni, toate sunt bune. Vreau să spun, e un loc bun în care să locuiesc.

A: Știu că ai mulți fani aici, în România și în alte țări, așa că, ai un mesaj pentru fanii tăi din România și din jurul lumii?

B: Da, România… În primul rând, sunt foarte surprins că eu ca actor fac un episod într-o săptămână, apoi brusc serialul are succes și iese din Turcia. Apare în Balcani, România, Grecia, Bulgaria, iar zilele astea am primit niște mesaje din Peru și din sudul Americii.

A: E impresionant!

B: În multe țări arabe au fost serialele în care am jucat. Deci e ceva minunat să fii internațional. Sunt mândru de asta. Sunt foarte fercit că avem probleme comune cu românii de asemenea, încât să îi facem să ne urmărească.

A: Asta e extraordinar!

B: Și avem fotbaliști uimitori aici în Turcia, precum știi. Sunt suporter al Galatasaray. L-am avut pe Hagi. Gheorghe Hagi, Popescu… Ei au jucat pentru noi. Lucescu a fost și el antrenorul nostru.

A: Da?

B: Da. Și a fost bine. Lucescu antrenează echipa națională a Turciei.

A: Am înțeles. Care este cel mai nebunesc lucru pe care un fan l-a făcut pentru tine?

B: Multe lucruri s-au întâmplat…

A: Dar cel mai nebunesc dintre toate?

B: Cel mai nebunesc a fost odată când eram în Cappadocia, în estul mijlociu al Turciei, aveam filmare la un serial ”Yer Gok Ask”. Și în această zi de filmare lumea aștepta afară, fanii. Erau cam 200-300 de persoane care încercau să ajungă la noi, dar în acea seară noi eram în întârziere și filmam o scenă în dormitor cu iubita mea din serial. Ceva în genul unei scene de dragoste, în pat. Și o fană, cumva a trecut de securitate și a sărit în pat.

A: În mijlocul…?

B: În mijlocul nostru. Asta a fost nebunesc și amuzant.

A: Cred că erai speriat.

B: Da. Ea (fana) era beată, presupun.

A: Înțeleg… Următoarea întrebare: Care este lucrul fără de care nu poți trăi?

B: Nu pot trăi fără fiul meu.

A: Un lucru, nu o persoană.

B: Ok, un lucru… Cafea turcească.

A: Poți trăi fără telefonul tău?

B: Da, pot trăi fără telefon.

A: Te întrebam pentru că eu nu pot.

B: Da, e și noua tehnologie… Tehnologia e ceva de genul ca o dependență.

A: Exact, este ca o dependență. Telefoanele, internetul, calculatoarele…

Și așa s-a încheiat interviul cu Burak Hakki. Un interviu destul de scurt, însă a cuprins esențialul. După interviu m-a întrebat dacă vrea să facem împreună niște selfie-uri, așa că vă las atașate două selfie-uri în care nu am ieșit cu ochii închiși.

 

Reclame
Confesiuni

Aș vrea să știu că și tu ai insomnii în lipsa mea

De când n-am mai dormit liniștită? De când n-am mai pus capul pe pernă, știind că totul va fi bine? O, dar ce somn zbuciumat am de ceva vreme încoace! Trag de timp, stau trează până ce răsare soarele, și asta pentru că nu pot dormi. Fără tine nu am liniște, nu am nimic. Dacă nu ești tu, somnul meu dispare, și apare tocmai atunci când organismul meu e pe cale să cedeze. Așa se întâmplă în fiecare zi.

Dar să știi că plănuiesc să adorm devreme. Mereu. Însă de îndată ce mă așez în pat, tu îmi apari în minte. Ce aș vrea să ieși de acolo! Îmi apari și parcă pui sare pe rană. Îmi fac scenarii care parcă sunt reale, dar numai tu nu ești real.

 Aș vrea să știu că și tu ai insomnii în lipsa mea. Aș vrea să știu că ți-e dor de mine, și că tânjești după mesajul meu. Adevărul e că cine știe ce paturi încălzești tu acum…

Poate că liniștea ta nu sunt eu. Poate că eu am fost haosul din viața ta, iar acum ai nevoie de asta. De liniște. Fără mine.

 Aș vrea să cred că nu m-ai uitat și că mă iubești ca înainte, dar simt că nu e așa. Simt că inima ta m-a dat afară din înăuntrul ei și că locul meu nu va mai fi niciodată acolo. Doar simt…

Confesiuni

Noaptea dintre ani – cea mai epică noapte

    Revelionul presupune distracție, veselie, voie bună, gânduri pașnice, corect? Ei bine, pentru mine nu a însemnat nimic din toate astea… Revelionul ăsta a fost diferit față de celelalte. A fost cel mai dureros, cea mai groaznică noapte dintre ani. Pentru mine. Pentru alții a însemnat distracție.

    În seara aia am plâns cât nu am plâns tot anul. M-am simțit teribil, nicidecum ca și cum aș fi întrat într-un an nou. La început, am stat și m-am gândit profund, mi-au trecut prin minte amintiri… Multe amintiri. Mai multe decât de obicei. Mă aflam la masă, mâncam singură și mă uitam la locul gol din stânga mea. Nu mai era el să îl umple. Ce nenorocire! În acel moment mă gândeam și speram că și el se gândea la mine, și priveam insistent ecranul telefonului, parcă așteptând să îi văd numele cum apare. Nu a apărut.

    Am încercat să mă liniștesc, apoi să caut o scuză și să îi trimit un amărât de mesaj cu o urare. Zis și făcut. Vreau să spun, răspunsul a fost previzibil. Scurt și la obiect. M-a respins. Ulterior, am aflat motivul pentru care a făcut-o. Unul dintre motive. Era la petrecere cu fete și prietenii. Când am aflat, surprinzător, după atâta timp în care i am simțit absența, am reacționat impulsiv. M-am simțit rău, ca și cum el ar fi fost proprietatea mea. Și culmea, eu mă despărțisem cu ceva timp în urmă de el. Să fie trei, să fie patru luni, nu mai contează.

    Cert e că nu i-a păsat de sentimentele mele nici măcar un pic. Mă cunoaște ca pe palma lui, și știa că mă voi necăji dacă l-aș vedea în prezența altor fete. Asta a și făcut. A vrut să mă calce pentru a mia oara în picioare, pe mine și sentimentele mele.

    Am scris cu viteza unui fulger o serie de mesaje gândite sub presiune, inima îmi bătea cu putere de parcă viața mea depindea de răspunsul pe care el avea să mi-l dea, mâinile îmi tremurau, și nu mai voiau să se oprească, nemernicele!

    Mesajele pe care i le-am trimis au fost în van. El era acolo, la petrecere, se distra, avea companie, așa că de ce să își mai bată capul și cu o fostă, nu?
Apoi am plâns. M-am rugat. Am plâns din nou. Ce slabă sunt! Oricât aș încerca să-mi bat cu pumnul în piept și să afirm că sunt puternică, adevărul tot iese la iveală la un moment dat. Da, asta sunt eu. O fată care iubește mult, necondiționat, iartă ușor, și uită greu.

    Știți cum se spune, în noaptea dintre ani, fiecare trebuie să își pună o dorință. Vreți să vă spun care a fost dorința mea? Să pot vorbi din nou cu el. 

    Dovada că Dumnezeu mă iubește mi s-a arătat chiar în acea seară. Am vorbit cu el, chiar mai prietenos decât mă așteptam, și brusc, dintr-o seară oribilă, s a transformat într-o seară de fericire supremă pentru mine.

    Am crezut, cred, și voi crede întotdeauna în puterea lui Dumnezeu, și sunt de părere că el ne cunoaște cel mai bine, și poate judeca ce merită fiecare om.

Confesiuni, La pas prin viață

A fost un vis, admit.

Dragul meu, totul a fost un vis: noi, viața pe care am construit-o împreună, momentele de fericire și dezamăgire prin care am trecut. Totul s-a întâmplat atât de rapid încât nici nu am putut să te simt cu adevărat. Atunci când te țineam în brațe, timpul se oprea în loc și mă gândeam: ”Doamne, într-o zi va trebui să îi dau drumul.”Și așa a fost. Tot ce am gândit s-a adeverit.

Recunosc, totdeauna mi-a fost teamă că am să te pierd, și nu puteam dormi noaptea din cauza asta. Probabil că ție nu ți-a fost teamă că ai să mă pierzi vreodată. Nu cred că m-ai iubit cu adevărat și că ai vrut ca viitorul tău să fie alături de mine. Pun pariu că nu te-ai gândit niciodată la asta. Însă eu, am fost visătoare, m-am aruncat pe aripi de vânt alături de iubirea pe care ți-o purtam și nu mai vedeam nimic în jurul meu. Eram doar tu și eu. Restul nu mai contau, erau colaterali.
Îți amintești când mă gâdilai până la ultima suflare? Eram atât de distrată încât nu îți puteam spune să te oprești. Și ție îți plăcea să mă vezi zâmbind. Era ceea ce îți doreai în acel moment. Și am fost. Am fost cea mai fericită și speram ca obiceiurile noastre să nu înceteze vreodată. Pe de altă parte, eram conștientă că într-o zi aveam să ne separăm, dar speram că acea zi avea să fie foarte îndepărtată. Speram cel puțin să apucăm să facem lucrurile pe care ni le-am propus de-a lungul timpului, dar nu am reușit. Ne-am pierdut cu timpul și am fost delăsători și instabili emoționali.
Ne-a ajuns amândorura. Ție mai mult ca mie, însă nu pot să îți îndes iubirea mea pe gât. Am încercat și metoda asta, dar nu se poate. Am ajuns la concluzia că nu se poate și trăiesc cu speranța că într-o zi ne vom regăsi și poate ne vom îndrăgosti din nou unul de altul.
Pană atunci, vei rămâne ascuns într-un colț al inimii mele nu te voi scoate de acolo și prefer să spun că totul a fost doar un vis care din păcate a luat sfârșit.

Confesiuni, La pas prin viață

Te-am acceptat cu bune şi cu rele

Cum pot să mă împac cu ideea că te cunosc aşa de bine, că îți ştiu toate obiceiurile şi totuşi, nu mai mergem pe acelaşi drum…?

Scumpul meu, nu sunt împăcată cu găndul că alta îți mângâie acum chipul pe care eu ți-l mângâiam odată. Inima mea nu vrea să accepte faptul că ai plecat de lângă mine şi că m-ai lăsat singură, deşi eram singura persoană care îți cunoştea defectele şi nu te critica. Te-am acceptat cu bune şi cu rele, şi niciodată nu am intenționat să îți fac rău. Pur şi simplu, erai o bucată care făcea parte din mine, iar dacă cineva te rănea, mă rănea şi pe mine. Cum putem să ne comportăm în felul ăsta, ca şi cum nu ne-am cunoaşte?

Dragul meu, cum poți dormi noaptea când ştii că sunt atât de singură şi cu durere-n suflet? Aş tinde să cred că sufletul tău a fost demult secat, iar tu nici măcar nu ai remuşcări sau resentimente. Am format amândoi un întreg, iar acum când ne-am spart în două bucăți distincte, preferi să mă răneşti. Ai dat uitării timpul petrecut împreună, certurile noastre care se încheiau cu îmbrățişări şi lacrimi, nopţile nedormite în care ne contraziceam până ajungeam la un numitor comun, orele în care vorbeam prin mesaje fără ca măcar să ne săturam unul de altul, obiceiurile noastre, iubirea noastră. Ce ironic e faptul că după ce ți-ai consumat iubirea pentru mine, nu te-a mai interesat dacă eu eram bine sau nu. M-ai privit de sus, cu indiferență, fiind gata să mă loveşti sub centură de fiecare dată când aveai ocazia.

Ai reuşit. Şi m-a durut, dar uite-mă aici, după toate astea. Sunt bine şi nu regret nicio secundă momentele din viața mea pe care le-am petrecut cu tine. Eşti o amintire frumoasă şi aşa vei rămâne. Totdeauna când îmi voi aminti de clipele petrecute împreună voi zâmbi.

Confesiuni, La pas prin viață

Ce mai faci, străinule?

Ce mai faci, străinule? Obișnuiam să fim apropiați, așa-i? Obișnuiam să formăm împreună piesele unui puzzle complet. Acum mă întreb doar… Oare ești bine? Căci eu mă simt bine de la o vreme încoace. Nu, nu te-am uitat, însă m-am obișnuit cu golul ce mi l-ai lăsat în inimă. Încă e acolo, îl simt uneori, dar acum face parte din mine.

Sper că ești fericit fără mine și că ai reușit în sfârșit să îți restabilești echilibrul în viață. Să știi că eu nu mai sunt așa visătoare cum eram odată. Odată cu separarea noastră am înțeles multe lucruri. Am înțeles că oamenii vin și pleacă și că nu trebuie să mă încred niciodată în ei, că nimănui nu îi pasă de tine cu adevărat, cu excepția părinților și nu în ultimul rând, că oamenii se schimbă. Dacă ai știi cât de împăcată sunt cu ideile astea acum. Înainte, nu voiam să accept ideea că totul e temporar. Tot ce doream era să pot face o schimbare în tot acest ciclu al vieții, însă nu am putut. Am realizat că nu pot schimba ceva ce toată lumea face într-un anumit fel. Nu pot fi eu macul galben din mulțimea de maci roșii, așa că am acceptat pur și simplu conceptul.

Viața mea a revenit la stadiul în care am lăsat-o cu câțiva ani în urmă. E ca atunci, doar că un pic mai debusolantă. De fiecare dată când o să încerc să trăiesc ca înainte, o să îmi apari tu pe retină. De fiecare dată când o să resimt mirosul parfumului tău pe pielea altor bărbați, o să-mi amintesc de tine. Și crede-mă, parfumul tău l-aș recunoaște dintr-o mie. Era mirosul meu preferat de când te-am cunoscut. Atunci când trec prin locurile în care obișnuiam să ne petrecem timpul, mi se desfășoară în fața ochilor momente cu noi petrecute chiar în acele locuri. Și zâmbesc, dar nu e tocmai zâmbetul meu.

Așa că… Ce e bun la amintiri?

Confesiuni, La pas prin viață, Uncategorized

Când vei realiza că ai pierdut-o

Când vei realiza că ai pierdut-o, o să te lovești cu capul de toți pereții și o vrei striga pe nume, dar ea nu îți va mai răspunde de data asta. Vei aduna înăuntrul tău frustrări și gânduri negre despre cum ea ar putea fi chiar în acel moment în brațele altui bărbat. O vei căuta pe rețele de socializare, te vei uita la pozele ei și te vei gândi că odată a fost a ta, dar acum nu mai e. Acum e liberă să se îndrăgostească, să simtă senzații noi, așa cum a făcut și cu tine, dar de această dată poate nu va mai fi doar o iluzie.
Când tu vei încerca să o înlocuiești și să-ți găsești fericirea în brațele altor femei, ea deja își va găsi iubirea și nu se va mai gândi la tine așa des. Când tu vei pierde nopțile gândindu-te la „ce ar fi fost dacă“, ea deja se va gândi la iubitul ei și va fi cea mai fericită. Când tu o să încerci să o cauți, ea îți va ignora mesajul. Pentru că dragul meu, iubirea nu are timp să te aștepte pe tine. Odată ce ai dat cu piciorul, crezi că va mai fi totul ca înainte? Te înșeli. Totul o să fie diferit, cam ca atunci când nu vă cunoșteați, însă mult mai intens.
Șocul suprem îl vei avea atunci când vei vedea poze cu ea și alt bărbat. Te vei gândi că în locul acelui bărbat ai fi putut fi tu -așa cum erai înainte-, însă niciodată trădarea nu va fi răsplătită cu iubire. Nu-ți va veni să crezi când vei vedea acele poze, dar cu timpul te vei obișnui cu ideea că ea nu îți mai aparține. A fost a ta, ai iubit-o, ai pierdut-o. E simplu. Ea te-a iubit, te-a respectat și te-a jelit. Tu nu ai vrut să vezi toate astea, iar acum suporți consecințele unei iubiri pierdute. Crede-mă, te vei simți rău câteva zile, dar îți va trece. Ești băiat mare și te descurci.