Interviuri

Interviu cu Burak Hakki, faimosul actor din ”De pe buze la inimă”

    Pe la sfârșitul lui martie, am avut ocazia să îl intervievez pe actorul meu turc preferat: Burak Hakki. Mulți dintre voi poate nu îl știți (sau poate că da), însă el a jucat într-un serial ”De pe buze la inimă”, sau în limba turcă ”Dudaktan Kalbe”, care a rulat la Kanal D prin 2011-2012. Acest serial a fost preferatul meu dintre toate serialele pe care le-am văzut de-a lungul anilor, și l-am vizionat de atâtea ori (chiar și în prezent) fără ca măcar să-și piardă farmecul. ”De pe buze la inimă” ilustrează o poveste de dragoste aparent imposibilă dintre Lamia, o orfană inocentă și Kenan, un violonist faimos în întreaga Turcie. Vă recomand acest serial, deși calitatea video nu este una tocmai foarte bună, deoarece a fost filmat în anul 2007, pe când nu exista calitatea HD.

    Revenind la Burak Hakki, actorul despre care vă vorbesc în prim-plan, acesta a abordat o atitudine prietenească față de mine, încât m-a făcut să mă simt în largul meu (cel puțin pe la jumătatea interviului). Atunci când a ajuns la Bistro-ul unde îl așteptam, am făcut cunoștință și m-a întrebat amabil cum a fost drumul meu până în Istanbul. Eu la rândul meu i-am zis ca a fost un pic obositor, însă a meritat. A comandat ceai pentru amândoi, apoi au urmat câteva secunde în care mă analiza, eu prefăcându-mă că nu observ. Nu mi-am permis să-l privesc prea mult, fiindcă mă simțeam stresată. Adică, nu-mi imaginam niciodată că am să-l întâlnesc, și eram ferm convinsă că el nu avea să știe vreodată de existența mea. Dar Dumnezeu mă iubește, și mi-a transformat obsesia, și chiar prima iubire din copilărie (da, știu, sună nebunește) în realitate. Mai jos am să las interviul cu artistul.

A – Andreea (eu)

B – Burak (actorul)

A: Te voi întreba despre ”De pe buze la inimă”, deoarece a fost singurul serial în care ai jucat și care a fost tradus în România. 

B: Ok.

A: Deci… Să ne întoarcem puțin în timp… Te regăsești în personalitatea lui Kenan? (personajul pe care l-a interpretat în serial)

B: Da, bineînțeles. De fapt, personajul pe care l-am interpretat… Găsesc ceva înăuntrul lui. Depinde de cum citești acest personaj. Trebuie să pui înăuntrul tău de asemenea ceva din el. Eu am conturat acest personaj. Kenan a fost unul dintre cele mai bune personaje pe care le-am interpretat.

A: A fost un personaj complex.

B: Da, a fost unul complex. Un băiat talentat, egoist, diferit.

A: Și carismatic de asemenea. 

B: Da, un tip diferit. ”De pe buze la inimă” a fost un roman scris în anul 1920. Este o poveste pe care romancierul a creat-o. Deci, când am citit cartea originală, înainte de scenariu, am încercat să păstrez cât mai mult personajul, dar apoi, am decis împreună cu directorul și scenaristul să schimbăm puțin personajul, să-l facem mai carismatic. Și cam așa s-a întâmplat. Am muncit mult pentru acest personaj. 

hiik.jpg

A: Și cum era relația ta cu oamenii de acolo, cu ceilalți actori? 

B: Echipa ”De pe buze la inimă” a fost uimitoare și frumoasă. Directorul, ea a fost foarte deschisă la minte, și eram foarte liberi când interpretam. Știi, fiecare director are stiluri diferite când lucrează… Unii te pot bloca, alții spun: ”Nu face asta, nu face asta”, dar directorul nostru, numele ei este Andac Haznedaroglu, a făcut pe toată lumea să fie liberă. Ea a vrut să iasă totul potrivit. Deci, a fost o muncă frumoasă de fapt. Ne-am distrat mult la filmări. Și de exemplu, când actorii erau blocați, iar ea (directorul) nu primea cadrele corespunzătoare, oprea munca și spunea: ”Ok, acum toată lumea va dansa”. Și făceam o petrecere, și lucruri de genul ăsta.

A: Deci v-ați distrat.

B: Așadar, e un mod diferit. Fiecare director are felul său de a lucra.

A: Da, e normal.

B: Deci așa a fost.

A: Kenan cânta la vioară în serial… Tu în viața reală o faci?

B: Nu, în viața reală nu. Am luat câteva lecții timp de trei luni, dar în general, ei (producătorii) au făcut studii detaliate cu un violonist german profesionist.

A: Înțeleg. Dar ai simulat foarte bine când cântai la vioară.

B: Da, am încercat. Am muncit mult, bineînțeles. Vioara este foarte grea (de cântat la ea), dar ai nevoie de timp ca să înveți.

A: Să ne întoarcem din nou în timp, în anul 1994 când ai câștigat titlul de ”Cel mai bun model al Turciei”. Care a fost reacția ta? Cum te-ai simțit când ai câștigat acel titlu?

B: Bine, de fapt în 1994 am fost unul dintre modelele de top din Turcia. Așa că (,) competiția când s-a desfarsurat, a insistat pe niște tipi profesioniști să fie incluși în competiție… A fost foarte frumos. Viața mea s-a schimbat foarte mult după asta.

A: Da, și știu că ai început cariera ca model, iar mai apoi ai continuat ca actor.

B: Actoria am început-o șase ani mai târziu. Modelling-ul a fost frumos. În anii aceia am avut în Turcia multe prezentări de modă de calitate, dar acum, în 2019 nu mai avem acea calitate oarecum.

A: Timpul s-a schimbat.

B: Da, timpul s-a schimbat oarecum. Și cumva, mulți oameni trec de la modelling la actorie. Și cam așa se întâmplă…

A: Înțeleg. Vreau să te întreb… Cum te simți pe scenă?

B: Pe scenă?

A: Ah, nu pe scenă. De fapt, la filmări. Scuză-mă, voiam să zic la filmări. (eram cu totul și cu totul bulversată, fapt care m-a făcut să zic o mare bazaconie pe care mai apoi am redresat-o ca să nu pară că sunt atât de neexperimentată). Dar dacă mă gândesc mai bine, și pe scenă, pentru că știu că ai jucat și ceva piese de teatru.

B: În actorie văd niște oameni, chiar prieteni de-ai mei care sunt entuziasmați. Dar acolo sunt dușmanii tăi… Nu ai cum să fii entuziasmat. Trebuie să fii relaxat. Trebuie să trăiești momentul, oricare ar fi scenariul. Dacă chiar și pentru o secundă simți că ai un schimb de replici și îl joci fals, atunci pierzi.

av.png

A: Da, e normal.

B: Trebuie să fii acolo, în joc și trebuie să simți asta. Așa lucrez eu. Am o tehnică. Noi, actorii lucrăm în condiții foarte bune, gen într-o săptămână încercăm să filmăm trei ore de serial, ceea ce nu este posibil. Alții fac un film în trei luni, iar noi facem un episod într-o săptămână. Uneori trebuie să uiți de calitate și alte lucruri… Ce pot spune este că atunci când sunt la filmări, când lucrez sunt foarte relaxat, concentrat și încerc să dau tot ce am mai bun pentru că nu facem repetiții. În special, la ultimul meu personaj.

A: Ai interpretat un sultan.

B: Nu. Rolul de sultan a luat sfârșit pentru mine. E otrăvit. Precum vezi, nu am barbă. Știi, joc într-un serial de comedie.

A: Sper că va fi subtitrat și în România.

B: Da, nu știu… E un serial mai degrabă local. Dar e unul bun. Ceea ce vreau să spun e că tu ca actor trebuie să fii concentrat tot timpul. Chiar dacă douăzeci de oameni vorbesc în același timp și e stres, trebuie să fii pe grabă, trebuie să dai tot ce ai mai bun. Și de exemplu, toată lumea e agitată.

A: Nu-i așa ușor, îmi imaginez.

B: Și trebuie să stai acolo, pentru că oamenii nu știu ce se întâmplă în spatele cadrelor. Așa că trebuie să fii cel mai bun.

A: Da, știu. Știu și că petreci mult timp în Grecia, deci întrebarea mea este: ce alegi, Turcia sau Grecia? E o întrebare grea, știu.

B: E o întrebare grea… Îmi place Grecia, zău. Logodnica mea, Hara este de acolo, și de fapt mi-ar plăcea să locuiesc în Grecia. Este unul din obiectivele mele, pentru că viața de acolo îmi place mai mult. Iar aici am o fermă, un fiu, am niște prieteni, familie… Deci nu e departe să merg în Grecia și să vin, deci cred că tot mă voi duce, mă voi întoarce și lucruri de genul.

A: Înțeleg.

B: Dar mi-ar plăcea să locuiesc în Grecia.

A: Și ce îți place cel mai mult în legătură cu Grecia?

B: Acolo e o viață mai relaxată pe care o simt. Locurile sunt bune, oamenii sunt buni, toate sunt bune. Vreau să spun, e un loc bun în care să locuiesc.

A: Știu că ai mulți fani aici, în România și în alte țări, așa că, ai un mesaj pentru fanii tăi din România și din jurul lumii?

B: Da, România… În primul rând, sunt foarte surprins că eu ca actor fac un episod într-o săptămână, apoi brusc serialul are succes și iese din Turcia. Apare în Balcani, România, Grecia, Bulgaria, iar zilele astea am primit niște mesaje din Peru și din sudul Americii.

A: E impresionant!

B: În multe țări arabe au fost serialele în care am jucat. Deci e ceva minunat să fii internațional. Sunt mândru de asta. Sunt foarte fercit că avem probleme comune cu românii de asemenea, încât să îi facem să ne urmărească.

A: Asta e extraordinar!

B: Și avem fotbaliști uimitori aici în Turcia, precum știi. Sunt suporter al Galatasaray. L-am avut pe Hagi. Gheorghe Hagi, Popescu… Ei au jucat pentru noi. Lucescu a fost și el antrenorul nostru.

A: Da?

B: Da. Și a fost bine. Lucescu antrenează echipa națională a Turciei.

A: Am înțeles. Care este cel mai nebunesc lucru pe care un fan l-a făcut pentru tine?

B: Multe lucruri s-au întâmplat…

A: Dar cel mai nebunesc dintre toate?

B: Cel mai nebunesc a fost odată când eram în Cappadocia, în estul mijlociu al Turciei, aveam filmare la un serial ”Yer Gok Ask”. Și în această zi de filmare lumea aștepta afară, fanii. Erau cam 200-300 de persoane care încercau să ajungă la noi, dar în acea seară noi eram în întârziere și filmam o scenă în dormitor cu iubita mea din serial. Ceva în genul unei scene de dragoste, în pat. Și o fană, cumva a trecut de securitate și a sărit în pat.

A: În mijlocul…?

B: În mijlocul nostru. Asta a fost nebunesc și amuzant.

A: Cred că erai speriat.

B: Da. Ea (fana) era beată, presupun.

A: Înțeleg… Următoarea întrebare: Care este lucrul fără de care nu poți trăi?

B: Nu pot trăi fără fiul meu.

A: Un lucru, nu o persoană.

B: Ok, un lucru… Cafea turcească.

A: Poți trăi fără telefonul tău?

B: Da, pot trăi fără telefon.

A: Te întrebam pentru că eu nu pot.

B: Da, e și noua tehnologie… Tehnologia e ceva de genul ca o dependență.

A: Exact, este ca o dependență. Telefoanele, internetul, calculatoarele…

Și așa s-a încheiat interviul cu Burak Hakki. Un interviu destul de scurt, însă a cuprins esențialul. După interviu m-a întrebat dacă vrea să facem împreună niște selfie-uri, așa că vă las atașate două selfie-uri în care nu am ieșit cu ochii închiși.

 

Reclame