La pas prin viață

Într-o lume atât de rea, e greu să fii bun.

Într-o lume atât de rea, e greu să fii bun. În jurul nostru avem o mulțime de exemple de așa nu, încât fără să conștientizăm ne lăsăm influențați de acestea. Pentru că normal, de ce să alegem calea cea grea, când ne este la îndemână cea ușoară? Cam asta este mentalitatea omului de rând.

Caracterul unui om este definit de seria de calități și defecte pe care le deține. Dacă ponderea este în favoarea calităților, cu atât mai bine, înseamnă că în caracterul persoanei respective predomina bunătatea. Însă un om plin de defecte de tip moral, nu este un om care merge pe calea cea bună.

De ce să fii rău, ci nu bun? Niciodată nu am priceput această enigmă, dar mi-am dat cu presupusul, și am descoperit câteva justificări ale problemei.

În primul rând, oricine poate să facă rău altcuiva. Oricine poate să greșească, să se răzbune sau să calce mândria altei persoane în picioare. Este cea mai accesibilă cale, preferată de majoritatea oamenilor. Deși am refuzat să cred asta, la un moment dat, am realizat că este purul adevăr. De multe ori m-am întrebat, ce satisfacție sufletească are o persoană ursuză și rea? Când pune capul pe pernă și se afundă în gânduri, cum poate dormi liniștită când știe că cei din jur suferă? Întrebări peste întrebări, dar sincer nu mi-aș dori să știu cum e. Prefer să rămână doar niște întrebări.

Pe de altă parte, rare sunt persoanele care emană bunătate și care vor să evolueze frumos în fiecare zi. A fi bun nu înseamnă să fii prost. A nu se confunda! Să fii bun înseamnă să îi ierți pe cei din jurul tău, să nu porți pică pe nimeni, nici dușmănie, să nu te cerți cu ei, ci să-i lași să-și facă numărul, ca mai apoi să le răspunzi calm, să nu te răzbuni-pentru că știi cum se spune, răzbunarea e arma prostului -, și nu în ultimul rând, să nu bârfești. Știu că sună a predică cu înclinații religioase, pentru că ce am rezumat eu în rândurile anterioare este cuprins în câteva din cele zece porunci din Biblie.

Nu ne costă nimic să fim buni. Chiar ne împlinește sufletește acest lucru, și ne face să ne simțim curați și apreciabili, pe când să fii rău îți murdărește sufletul, ți-l îneacă prin cele mai negre și amare ape, și cel mai important, nu te alegi cu nimic folositor ție.

Așa că, dragi cititori, fiți buni într-o lume așa urâcioasă și calomniatoare! Fiți ce nu au mai fost alții, încât lumea să vă aprecieze și să vă urmeze modelul!

Reclame
Confesiuni, La pas prin viață

Te-am acceptat cu bune şi cu rele

Cum pot să mă împac cu ideea că te cunosc aşa de bine, că îți ştiu toate obiceiurile şi totuşi, nu mai mergem pe acelaşi drum…?

Scumpul meu, nu sunt împăcată cu găndul că alta îți mângâie acum chipul pe care eu ți-l mângâiam odată. Inima mea nu vrea să accepte faptul că ai plecat de lângă mine şi că m-ai lăsat singură, deşi eram singura persoană care îți cunoştea defectele şi nu te critica. Te-am acceptat cu bune şi cu rele, şi niciodată nu am intenționat să îți fac rău. Pur şi simplu, erai o bucată care făcea parte din mine, iar dacă cineva te rănea, mă rănea şi pe mine. Cum putem să ne comportăm în felul ăsta, ca şi cum nu ne-am cunoaşte?

Dragul meu, cum poți dormi noaptea când ştii că sunt atât de singură şi cu durere-n suflet? Aş tinde să cred că sufletul tău a fost demult secat, iar tu nici măcar nu ai remuşcări sau resentimente. Am format amândoi un întreg, iar acum când ne-am spart în două bucăți distincte, preferi să mă răneşti. Ai dat uitării timpul petrecut împreună, certurile noastre care se încheiau cu îmbrățişări şi lacrimi, nopţile nedormite în care ne contraziceam până ajungeam la un numitor comun, orele în care vorbeam prin mesaje fără ca măcar să ne săturam unul de altul, obiceiurile noastre, iubirea noastră. Ce ironic e faptul că după ce ți-ai consumat iubirea pentru mine, nu te-a mai interesat dacă eu eram bine sau nu. M-ai privit de sus, cu indiferență, fiind gata să mă loveşti sub centură de fiecare dată când aveai ocazia.

Ai reuşit. Şi m-a durut, dar uite-mă aici, după toate astea. Sunt bine şi nu regret nicio secundă momentele din viața mea pe care le-am petrecut cu tine. Eşti o amintire frumoasă şi aşa vei rămâne. Totdeauna când îmi voi aminti de clipele petrecute împreună voi zâmbi.

Confesiuni, La pas prin viață

Tipul de iubire pe care toată lumea îl merită

Există în lume un tip de iubire pe care toată lumea, dar absolut toată lumea îl merită. Tu, femeie, meriți să fii iubită din toată inima și să trăiești experiențe frumoase. Meriți ca un El să te facă să plângi de fericire. Da, să plângi. Meriți să te trezești dimineața lângă bărbatul tău și să te gândești că nu ești singură pe lumea asta și că cineva este într-adevăr lângă tine. Meriți să adormi cu un mesaj drăgăstos de noapte bună și să te trezești cu un mesaj de bună-dimineața de la persoana iubită. Meriți multe. Poate mult prea multe decât poate să ofere societatea în care trăim. Dar nu îți face griji. Cineva, într- o zi perfectă, la o oră potrivită va face în așa fel încât să îți aducă și luna de pe cer. Acel cineva te va ridica în brațe și te va tăvăli prin iarbă fără ca măcar să aibă un interes de natură sexuală. El va vrea să îți iubească inima, nu trupul, căci trupul, cu trecerea anilor se ofilește. Însă inima… Inimă trăiește veșnic chiar dacă noi trecem în neființă. Nu trăiește ca un organ, încetează să bată, dar ceea ce rămâne după oprirea inimii este sufletul, pentru că sufletul este reflecția inimii.

Draga mea, când o să îl întâlnești pe El, bărbatul care te va iubi îndelung și necondiționat, vei fi norocoasă. Iubirea bate o singură dată la ușă, nu de două, nu de trei ori. Este unică și tocmai de aceea trebuie să fii atentă și să nu o pierzi, să nu îi dai drumul.

Totuși, dacă iubirea se va consuma, nu te necăji, deoarece un singur ceas de iubire adevărată și sinceră poate face cât o viață întreagă. Nu vei regreta nicio secundă iubirea pe care ai trăit-o atât de frumos! Bucură-te de ea la momentul potrivit și nu pierde nicio clipă! Tot ce se întâmplă în viețile noastre e magic și niciodată nu vom avea ocazia să dăm timpul înapoi. Trebuie să fim conștienți că totul e temporar, și că la sfârșit de zi, atunci când tragem linie, rămânem cu nimic. Rămânem singuri, însă cu atât de multe în suflet…

Confesiuni, La pas prin viață, Uncategorized

Când vei realiza că ai pierdut-o

Când vei realiza că ai pierdut-o, o să te lovești cu capul de toți pereții și o vrei striga pe nume, dar ea nu îți va mai răspunde de data asta. Vei aduna înăuntrul tău frustrări și gânduri negre despre cum ea ar putea fi chiar în acel moment în brațele altui bărbat. O vei căuta pe rețele de socializare, te vei uita la pozele ei și te vei gândi că odată a fost a ta, dar acum nu mai e. Acum e liberă să se îndrăgostească, să simtă senzații noi, așa cum a făcut și cu tine, dar de această dată poate nu va mai fi doar o iluzie.
Când tu vei încerca să o înlocuiești și să-ți găsești fericirea în brațele altor femei, ea deja își va găsi iubirea și nu se va mai gândi la tine așa des. Când tu vei pierde nopțile gândindu-te la „ce ar fi fost dacă“, ea deja se va gândi la iubitul ei și va fi cea mai fericită. Când tu o să încerci să o cauți, ea îți va ignora mesajul. Pentru că dragul meu, iubirea nu are timp să te aștepte pe tine. Odată ce ai dat cu piciorul, crezi că va mai fi totul ca înainte? Te înșeli. Totul o să fie diferit, cam ca atunci când nu vă cunoșteați, însă mult mai intens.
Șocul suprem îl vei avea atunci când vei vedea poze cu ea și alt bărbat. Te vei gândi că în locul acelui bărbat ai fi putut fi tu -așa cum erai înainte-, însă niciodată trădarea nu va fi răsplătită cu iubire. Nu-ți va veni să crezi când vei vedea acele poze, dar cu timpul te vei obișnui cu ideea că ea nu îți mai aparține. A fost a ta, ai iubit-o, ai pierdut-o. E simplu. Ea te-a iubit, te-a respectat și te-a jelit. Tu nu ai vrut să vezi toate astea, iar acum suporți consecințele unei iubiri pierdute. Crede-mă, te vei simți rău câteva zile, dar îți va trece. Ești băiat mare și te descurci.

Confesiuni, La pas prin viață

Nu mai simt nimic

Când mă gândesc la tine nu mai simt mare lucru. De fapt, cred că nu mai simt nimic. Mă simt așa goală, așa rece… Odată cu trecerea sa, timpul m-a secat de sentimente, iar acum sunt doar o figură prezentă prin viață. Nu mai sunt un om în adevăratul sens al cuvântului. Odată eram veselă, plină de viață și o explozie de culoare. Acum sunt doar o persoană lipsită de vlagă. O persoană pe care tu ai modelat-o după cum ai vrut și pe care tot tu ai adus-o în stadiul ăsta. Nu mai simt bucuria vieții ca altădată, și tot ce mă fericește e să stau închisă în camera mea și să mă uit la filme cum o făceam altădată, însă cu tine. Acum tu lipsești, dar poate că e mai bine așa.
Când privesc pozele cu noi, nu mai plâng ca în alte zile. Aș mai fi vrut să simt iubire sau regret față de amintirile noastre, dar acum nu mai simt nimic, ci doar zâmbesc. Fotografiile rămân fotografii. Nici dacă aș avea puterea să dau viață fotografiilor noastre, nu aș face-o, deoarece tot ce am trăit cu tine am trăit la momentul potrivit. Nu mai vreau să simt niciodată durerea prin care m-ai făcut să trec. A fost oribil și chinuitor. Numai eu știu ce am simțit de fiecare dată când mi-ai frânt inima. Nici nu mai vreau să îmi amintesc acele momente. Nu acum. Poate peste ceva timp voi vrea, însă peste mult timp poate.
Să nu te îngrijorezi pentru mine -oricum știu că nu o vei face- căci sunt bine. Sunt mai bine decât credeam că o să fiu. M-am obișnuit cu absența ta, și tind să cred că îmi priește. Știai tu ce știai când m-ai lăsat. Știai că voi fi bine la un moment dat, și ai avut dreptate. Îți mulțumesc că mi-ai deschis ochii. Îți sunt recunoscătoare.

Confesiuni, La pas prin viață

Cum să fii fericit

Probabil ați citit o mulțime de articole, încercând să găsiți rețeta eficientă a fericirii, însă nu toate articolele susțin aceeași idee, deoarece nu toți suntem o apă și un pământ, și avem idei și percepții diferite. Eu vin cu afirmația că: Fericirea nu se ghidează după o rețetă anume. Este un concept greșit să credem că dacă toți urmăm niște sfaturi fixe, acestea vor avea efect.
Este de ajuns să acceptăm ideea că dacă pentru cineva, anumite sfaturi sunt de folos, nu înseamnă că sunt și pentru noi. Nu vreau să vă impun niște reguli sau pași pe care va trebui să îi urmați ca să fiți fericiți. Nu! Cu siguranță nu va funcționa, dar trebuie să plecați de la aceste idei și să le luați ca atare, analizând situația în care vă aflați, și conștientizând dacă merită să încercați aceste sugestii, sau dacă sunt corecte.
Voi trata câteva situații în care mulți dintre noi ne aflăm, dar din care nu putem ieși chiar așa ușor, așadar avem nevoie de așa zise ”îndrumări” sau sugestii:
Ești nefericită, deoarece ești legată de trecut – această situație este des întâlnită în rândul adolescenților, și nu numai. Nu poți să îți trăiești prezentul pentru că fantomele trecutului te bântuie și nu-ți dau pace. E ca și cum ai fugi, iar în urma ta ar alerga cineva cu un bilet lipit pe frunte pe care scrie trecut. Te simți singură, abandonată, tristă. Vrei să nu te mai gândești, însă nu poți, deoarece fiecare loc prin care treci își are amintirile lui. Într-adevăr, este greu să alungi nefericirea în acest caz, însă nu e imposibil. Tot ce trebuie să faci e să îți repeți în sinea ta: ”Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul.”, apoi pur și simplu să îți ocupi timpul cu ceea ce te făcea odată fericită. Vei observa că cu timpul, nefericirea se diminuează, și începi să te simți mai bine. Nu spun că vei fi fericită, însă vei uita pentru scurt timp de trecut.

Ești nefericită, deoarece nu îți găsești rostul în viață – multă lume se plânge că viața e dură cu ei, însă cine a zis că totul trebuie să fie roz întotdeauna? Ce viață ar fi asta, dacă nu ar exista suișuri și coborâșuri? Sunt atâtea etape în viață prin care trecem, încât nu le putem ține pasul, și putem doar să ne bucurăm de ele, fie că sunt etape bune, fie că sunt etape mai puțin bune. Există un loc păstrat pentru fiecare dintre noi, în viața asta, un loc care ne așteaptă să ne exprimăm cu toate valențele pe care le avem. Locul acela este menirea noastră. Am fost creați să creăm, să descoperim și să învățăm, așadar nimeni în lumea asta nu este lipsit de rost. Fiecare suntem importanți în felul nostru, și asta trebuie să înțelegem. Nu există persoană fără rost în lumea asta întreagă.

Ești nefericită, deoarece lumea nu te agreează – oh, draga mea, dacă ai ști câtă ură există în lumea asta, nu te-ai mai simți atât de tristă nicio clipă. Chiar odată mă gândeam că lumea preferă mai degrabă să vadă răul celui apropiat, decât binele. Ciudat fapt, dar cât se poate de real. Din păcate asta e lumea care ne înconjoară, și trebuie s-o acceptăm în deplina ei aparență. Nu trebuie să pleci urechea la tot ce zboară, ci trebuie să ții capul sus, ridicat și să le zâmbești încrezător. Atunci vei atrage și mai mult dispreț, însă, nu uita: Ei sunt sub nivelul tău cu mult.

Confesiuni, La pas prin viață

Speranța moare ultima

Aş vrea să pot spune că te-am uitat. Mi-aş dori enorm să pot mărturisi că nu mai simt iubire. Defapt, sentimentele mele pentru tine se sting, treptat, cu trecerea timpului, dar vreau să îți spun, locul pe care îl ocupi în inima mea nu o să îl poată lua nimeni.
Ce altceva aveam de făcut în afara faptului să accept ideea? Asta am şi făcut. Am acceptat ideea, mi-am lipit un plasture pe suflet doar de ochii lumii şi am continuat să lupt, dar de data asta nu lupt pentru tine, ci pentru mine. Lupt pentru persoana care sunt şi îmi doresc să fiu, lupt pentru existență, pentru că asta face toata lumea, nu? Eu am ales la rândul meu calea asta.
Problema e că am momente de disperare în care aş vrea să fii aici şi să mă sprijini, să-mi spui că totul va fi bine. Aş vrea ca umarul tau să fie locul meu de odihnă atunci când ajung în situații limită. Când am un conflict interior mi-aş dori să îl exteriorizez, să ți-l destăinui ție, iar tu să mă asculți şi să te prefaci că te interesează.
Sunt aşa de obosită… Toată drama asta m-a adus într-un punct în care, efectiv, simt că nu mai pot. Pur şi simplu nu mai pot. Nu pot să fiu de acord cu decizia pe care a luat-o destinul în legatură cu noi. Simt din toată inima mea că nouă nu ne era scris să o sfârşim în felul ăsta. Noi trebuia să ne urmăm planurile, trebuia să fim ceva ce nu au mai fost alții înaintea noastră. Visam la ceva special, dar se pare că nu am simțit acelaşi lucru. Se pare că nu ți-a surâs ideea de a ieşi din tipare.
Eu am fost undeva, sus, pe un norişor pufos, crezând că totul mi se cuvine mie. Da, am fost egoistă, recunosc, dar am fost cu un scop. Scopul meu era iubirea pe care o simțeam față de tine şi față de tot ce însemnai tu. Îmi place să închid ochii şi să îmi amintesc când eram amândoi, unul lângă celălalt şi împărtăşeam momente. Îmi place să cred că tu ai fost cel mai frumos lucru din viața mea şi că momentele cu tine sunt de neprețuit, nimeni nu o să le mai aducă înapoi. Mi-e ciudă. Mi-e ciudă că nu o să pot fii lângă tine de-a lungul anilor, când creşti, când te dezvolți ca persoană. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu sprijinul tău, să fiu refugiul tău de toate zilele.
Şi ştii ce e plăcut la amintiri? E plăcut să îți aminteşti şi să retrăieşti acele momente care te-au făcut fericită odată. Obişnuiesc să mă hrănesc cu ele atunci când îți simt lipsa. Ele mă ajută. Ele mă păstrează vie şi cu zâmbetul pe buze.
De multe ori îmi spun că nu mai simt nimic şi că totul e la locul lui în viața mea, dar apoi un val de emoții mă loveşte drept în față şi îmi dovedeşte exact contrariul. Adevărul e că încă nu te-am uitat, e inevitabil să o fac. Ştii procedeul care se desfăşoară atunci când te duci la xerox şi îl rogi pe nenea ăla să îți tragă şi ție nişte foi la imprimantă? Asta s-a întamplat şi cu tine. Ai rămas imprimat în inima mea. Oare te va poate scoate cineva de acolo… vreodată?
Îmi e foarte dor de noi, recunosc. Îmi e dor de tot ce însemnam noi. Îmi e dor să te strâng în brațe şi să îți simt bătăile inimii, îmi e dor să te țin de mână şi să mă gândesc că nu va trebui să-ți dau drumul, îmi e dor să te privesc şi să îți mângâi chipul neîncetat. Iubeam sentimentul care mă învăluia atunci când te mângâiam.
Sunt multe lucruri de care îmi e dor şi pe care nu le-am dat uitării. Ştiu că ai spune că sunt naivă şi proastă pentru că încă mă gândesc la trecut, dar nu e aşa. Nu sunt naivă, şi nici pe departe proastă. Motivul pentru care încă te port în suflet este că te iubesc prea mult. Te iubesc cu o iubire pe care nu ai meritat-o şi nici nu o meriti. Te iubesc cum poate nu ai iubit tu pe cineva vreodată. Te iubesc dar îmi e frică. Îmi e frică când mă gândesc că poate după atâta timp, o să mă respingi. Din nou. Ştii vorba „Speranța moare ultima”, aşa e şi la mine. Încă sper. Încă sper că într-o zi vei realiza ce contează cu adevărat şi că vei înțelege sensul vieții. Sensul vieții nu este să îți înşeli sau să îț minți aproapele. Sensul vieții, pentru mine înseamnă să pui bazele unei relații frumoase, să o clădeşti treptat, apoi să o uzi ca mai apoi să înflorească, şi nu numai. Sensul vieții reprezintă ambiții personale, realizări dar şi drumuri către succes.
Deşi mi-aş dori cu toată ființa ca flacara dintre noi să se reaprindă, sunt conştientă că asta nu se va mai întampla. A fost ceva, a fost odată, dar nu va mai fi din nou. Chiar tu mi-ai spus acum ceva timp că nu mă mai suporți, că nu îți mai face plăcere să mă vezi. M-au durut enorm cuvintele astea, dar am încercat să trec prin ele, am încercat să lupt pentru noi, dar tu ai trişat. Tu m-ai învins, trişând.
Ştiu că a trecut ceva timp de când drumurile noastre s-au separat, dar vreau să ştii că nu te-am uitat. Eu încă te iubesc din adâncul inimii.