Confesiuni, La pas prin viață

Cum e să fii răsplătit cu indiferență

Uneori am impresia că o să cedez. Am impresia că o să explodez dintr-o dată și o să las să-mi iasă toate frustrările la suprafață.
E foarte greu să te stăpânești, să ții în tine și mai ales să te simți singur. Niciodată nu m-am simțit mai singură ca acum. Niciodată nu am simțit că lipsește o parte din mine, asta până a plecat EL de lângă mine.
Nu s-a gândit că o să mă simt rău și că în sufletul meu o să fie numai agitație și durere. Nici măcar nu i-a trecut prin cap că aș putea să cedez emoțional în orice moment din cauza lui. Sau poate nu i-a păsat, căci ”ochii care nu se văd, se uită”, nu? Eu încă mă mai gândesc la EL și deseori îmi pun diferite întrebări precum: ”Oare e bine?”, ”A mâncat oare ceva azi?” sau ”S-o fi îmbrăcat bine?”. Sună destul de copilărește și bizar dar eu chiar mă gândesc la toate astea și mă macină faptul că nu știu răspunsul la nici măcar o întrebare.
Oare el se gândește la mine? Și dacă se gândește, ce gânduri are despre mine? De fapt, de ce îmi pun eu atâtea întrebări, atâta timp cât el nu se gândește să îmi dea un amărât de mesaj. Aștept acel mesaj de zile bune și nu mai vine. Poate nu o să mai vină niciodată, mă gândesc.
Mi-a greșit de atâtea ori, am trecut cu vederea pentru că nu puteam să trăiesc fără EL.Mi-a greșit din nou, iar eu încă aștept afurisitul ăla de mesaj. Ce copilă sunt să cred că nu pot trece peste! Multă lume mi-a spus că ar fi bine ca o perioadă să mă liniștesc și să încerc să nu mă mai gândesc, dar eu nu pot. EL se plimbă involuntar prin mintea mea. Nu pot să-l scot de acolo fie că vreau fie că nu.
Știu că cel mai bun medicament este timpul, dar simt că nu mai pot fi la fel de tare precum am fost până acum. Mi-au ajuns atâtea despărțiri și împăcări ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Adevărul e că s-a întâmplat. De fiecare dată când alegeam calea împăcării, mă comportam frumos cu el, de parcă eu aș fi fost inculpata. Îl cocoloșeam atât de mult și stăteam atât de mult în preajma lui încât pierdeam noțiunea timpului. Am făcut sacrificii chiar dacă mi-a greșit de ”n” ori. Am avut puterea să lupt și ce-i drept, energia mi-a scăzut cu fiecare luptă pe care am avut-o.
Pentru toate astea am fost răsplătită cu indiferență, suferință și nefericire. Dacă un om ca mine, care a făcut atâtea sacrificii și a avut puterea să ierte orice greșeală a fost răsplătit în acest fel, oare un om care face lucruri rele cu ce o să fie răsplătit de Dumnezeu?

Reclame